Breaking News via @ipo, de data asta.
La fel ca şi în 2004, înlocuitorul lui Stolo e Băsescu.
PRECIZARE. Băsescu s-a pus prim ministru pe el însuşi dar într-o variantă mai mică şi mai compactă (consum scăzut, parcare mai uşoară, răspuns rapid la comenzi, cutie de viteze automată, GPS conectat la Cotroceni, telecomandă cu şapte melodii, se strecoară uşor şi neobservat prin trafic etc)
Nu vreau să mă laud şi nici să insinuez că aş avea ochii albaştri (nu-i am) însă trebuie să vă spun că pentru mine nu e o surpriză. Sursele mi-au spus încă din august. Dovada:
“Măritul Zeus îl privea insistent şi mirat pe piticul de birou.
- Ăsta cine dracu’ mai e?
- MiniYou, PreaMarite Ahab, îndrăzni Valericus.
- MiniMe? Aha, mi-am adus aminte, mi l-au făcut cadou Vasile şi Radu… Aşa e, am vrut cel mai mic MiniMe. L-am văzut într-o emisiune la Gheorghe şi mi-a plăcut că ţine la tăvăleală. La cât sunt eu de temperamental, am nevoie de jucării care sa nu se strice uşor. Da’ tot s-a stricat. La început nu zicea decât Yes cand trăgeai de inelul din spate. Asta era bine. Până când m-am întors odată de la inundaţii şi m-a întâmpinat în pantofi de lac şi costum. Am dat cu el de pământ, evident. De atunci vorbeşte încontinuu, pe fast forward. Nu înţeleg nimic din ce spune. Trebuie s-o rog pe Elena să-l deruleze în fiecare seară şi să-mi facă un rezumat. Uite, şi acum, turuie de juma’ de oră. Cred că s-o fi încins… Elena, pune-l în frapieră, să-l servim proaspăt mai târziu. Apropo, miroase a ars… şi nu e de la MiniMe.
- Mărite Stăpân, e de la iStolo, i s-a ars coolerul de la procesor. Trebuie să facem ceva, altfel e pierdut!
- Calmează-te Valericus, îi fac eu vant. Sau nu, mai bine scoate-l din priză. Şi ai grijă de el, pune-l bine în debara, că iar îl confundă Prigoană cu aspiratorul şi ni-l umple de praf.
- Mai Mult Ca Perfectule, cum rămâne cu Alesul? Dă-ne un semn!
….
- Alesul e…. Vreau suspans, atmosferă, sa bată tobele! De ce nu bat tobele? Unde e Patapievici? Tismăneanu? Liiceanu? Ungureanu I şi Ungureanu II? Hurezeanu? Cărtărescu? Lasaţi intelectualii să vină la mine! Să le dau vestea cea mare! Hai, toată lumea să se arunce de pe bloc, iooou, iooou! Valericus, citeşte-mi din Constituţie! Pot să mă aleg pe mine? Nuuu? Băga-mi-aş. Ieşiţi afară cu toţii! Sunt deprimat.”
Se pare că până la urmă a găsit soluţia. Era, ca de obicei, în frapieră.

[...] este sinistru. Dar retragerea sa este si mai sinistra. Se face Traian Basescu si premier? Daca il pune pe Boc, ii da astuia bluetooth, sa fie in direct. O sa vorbeasca Boc la [...]
[...] sa continue scandalurile tot anul, iar cand va fi reales nu se va opri, chiar daca de facto el este premierul… Boc nu [...]
[...] LATER UPDATE : Bleen zice pe tema asta urmatoarele: http://bleen.ro/2008/12/bula-al-saptamanii-stolo-a-murit-la-intrare/ si http://bleen.ro/2008/12/basescu-prim-ministru-e-oficial/ [...]