În ultimii douăzeci de ani avântul revoluţionar al anticomuniştilor anticorupţişti a confiscat tema idealismului şi a moralităţii şi s-a ajuns la situaţia în care tot ce nu lăcrămează la kilometrul zero al zonei libere de neocomunism sau nu tresaltă de fericire la imaginea ciocoiului încătuşat nu cadrează moral.
La noi temele dreptei sunt eminamente revoluţionare. De o parte suntem noi, năcăjiţii de sub vremuri, oamenii simpli din popor, bunii sălbatici şi de cealaltă parte sunt oligarhii, boierii, ciocoii, parveniţii, imbogăţiţii, îmburgheziţii, hoţii…. Dreptate, ochii plânşi vor să te vadă. Rumânul năcăjit îşi ridică pumnul la cer şi cu ochii înlăcrămaţi cere dreptate şi Macovei.
Dreapta românească a rămas cantonată în emoţiile zilelor de 12 ianuarie, 28 ianuarie, 24 aprilie sau 14 iunie 1990 şi consideră temele care ţin de aceste zile (nu mai e nevoie să le reamintesc) ca fiind încă resorturi viabile pentru a declanşa emoţia publicului votant. Într-adevăr, la o anumită categorie de oameni din media sau societatea civilă şi chiar la o anumită categorie de alegători aceste resorturi sunt încă valabile. Aşa cum Iliescu încă mai vibrează când ascultă Internaţionala, aşa şi anticomuniştii anticorupţişti vor vibra până la finalul vieţii la Imnul Golanilor şi clinchetul cătuşelor bogătanului îmbuibat.
După ce ai consumat atâta energie şi ani în lupta pe baricade îţi vine greu să accepţi că războiul s-a terminat, că victoria a fost obţinută la limită şi că de ea se bucură şi profită în primul rând învinşii. Ne place sau nu ne place, capitalism înseamnă în primul rând ciocoi, parveniţi, bogătani îmbuibaţi şi mediocritate mic-burgheză.
Şi, fie vorba între noi, şi ciocoiul parvenit şi îmbuibat ar avea la rândul său destule motive să-i bată obrazul etic rumânului năcăjit şi revoluţionar. Dar nu ştie şi n-are nici timp.
