Consigliere Preda închise cartea (How to blog, de Zoso), îl privi pe Măritul Dictator pe sub ochelari şi zise:

- Mărite Dictator, scuză-mă că te întrerup…

- Nu face nimic. Nu făceam nimic.

- Cum nu făceai nimic? Păi noi ce am vorbit? Nu Ţi-am zis să citeşti Constituţia şi s-o înveţi pe dinafară? Stanomireee! I-auzi bă frate, cică nu făcea nimic! Stanomire, nu ţi-am zis bă, să ai grijă de El? Să-L pui să citească şi să înveţe Constituţia? Sebastianeee! Ia vino încoa! Ai auzit? Nu făcea nimic. Nu făcea nimic!!! Exerciţiile de “Calm şi Echilbru” şi le-a făcut? Aţi mai repetat “Responsabilitatea” în ultimul timp? “Privirea Preocupată”? “Poanta de Final”? “Spontaneitatea”? “Damage Controlul”? “Nţ nţ-ul Nemulţumit”? “Lovitura sub Centura lui Tăriceanu”? “Îmbrăţişări Babe”? “Aţâţat Jurnalişti”? Nuuu? Ok, Mărite Dictator, ştii ce înseamnă asta, nu?

- Nu, Consigliere Preda.

- Asta înseamnă că eşti pedepsit! Şi că…o…să…faaaci…oreee…. suplimentareee…. laaaa….

- Laaa…?

- “Anticomunism”!!!

- Oh, fuck! Nuuu!

- Oh fuck ba da! Tismăneneeee!

- Pliz dont!!!

- Nţ. Tismăneneee!

- Prezent. Ce s-a întâmplat?

- Ăsta micu’, Dictatorul, a chiulit de la orele cu Lăzăroiu.

Tismăneanu, aruncându-i o privire plină de reproş patern lui Ăla Micu:

- E adevărat, Dictatorule?

Dictatorul, ruşinat, cu privirea în jos, mototolind încurcat poza lui Dinu făcută cu bricheta de o chelneriţă, la ziua lui Tăriceanu:

- Da. Da’ nu e vina mea. N-a sunat ceasul. Şi mi-a mâncat Elvis caietul de teme.

Consigliere Preda, bătând cu pumnul în masă:

- Să fie adus tembelul ăla de Elvis! Acum!!!

Câteva minute mai târziu apăreau în uşa Sălii Undelor Radio doi malaci, târându-l după ei pe Elvis, vizibil bătut, cu un ochi tumefiat şi cu buza umflată şi însângerată.

Malacul 1:

- L-am adus, Consigliere Preda.

Malacul 2, dându-i una peste ceafă lui Elvis:

- Taci!

- Da’ n-am zis nim…

[Scenă cenzurată de CNA]

Consigliere Preda, către cei doi malaci:

- Ok, nu mai daţi. Spuneţi-mi ce s-a întâmplat. De ce arată în halul ăsta?

Malacul 1 (părea a fi şeful malacilor):

- L-am găsit în Camera Servitorilor. Înfigea ace într-un  Popeye de pluş, plângea şi profera  blasfemii anticonstituţionale la adresa Autorităţilor Liber Alese. Când ne-a văzut, a sărit pe geam. Noi după el. L-am alergat prin pădure, pe la Leu, prin Regie, Basarab, Gara de Nord, Polizu, Minerva, Romană, până în Downtown. A intrat înăuntru, noi după el. S-a dus la DJ. Noi după el. I-a zis ceva DJ-ului. Noi am tăcut. După aia a început o manea. Liberală!!! Vali Vijelie – Inimă Săgetătoare, nu ştiu dac-o ştiţi, a făcut furori prin 2000-2001. După aia subiectul s-a apropiat de un grup de dansatori pe mese şi a început să dea din buric, la unison cu ei!!! Noi după el, la unison unul cu celălalt. Am notat numele dansatorilor…. Staţi puţin că am hârtiuţa aici… Aşa.. Deci, dansatorii de manele din buric pe mese la unison erau: Rareş Niculescu, Valeriu Turcan, Adriana Săftoiu, Oana Marinescu, Bernadett Budai, Camelia Spătaru şi Gabriela Vrânceanu-Firea.

Consigliere Preda:

- Şi, ce-aţi făcut mai departe?

Malacul 2:

- Ne-am aşezat la o masă lângă masa pe care dansau ei.

- Şi Elvis nu v-a recunoscut?

- Nu, ne-am prefăcut că suntem două pipiţe la agăţat.

- Şi mă rog, dacă nu sunt prea insistent şi indiscret, cum dracu aţi făcut asta? întrebă Consigliere, mirat.

- Am comandat Red Bull cu Pepsi.

- A, ok. Şi, mai departe!

- La un moment dat, Elvis, vizibil băut, s-a apropiat de masa noastră şi i-a zis lui Malacul 1 să se ridice în picioare, că ăla e locul lui. Şi Malacul 1 s-a ridicat. Atunci Elvis s-a repezit la el şi l-a ciupit de cur. Moment în care am intervenit eu, dându-i un cap în gură, să se înveţe minte să se mai ia de domnişoare în cluburi bine famate.

Va urma (în episodul următor Consigliere Preda îşi face blog!!!)

Episodul anterior

BONUS!!!

Maneaua liberală pe care dansau purtătorii de cuvânt de dor şi jale:

Vali Vijelie, Inima sagetatoare
Asculta mai multe audio Muzica »

LINK.

Răzvan Exarhu – petrecerea de apocalipsă

(Zoso, Dictatorul din banca a doua de la geam, Tismăneanu, Consigliere Preda, Elvis, Malacii, Downtown, Răzvan Exarhu la trei rânduri de Vali Vijelie, manele live….Aţi înţeles ceva?)

PS. N-am ştiut de scandalul cu Mallul şi clanul Preda (nu mă uit la televizor decât pe Discovery şi NG, care încă n-au prezentat imagini de la eveniment). Cert e că au început să vină pe blog google-căutătorii de “mall cafteală preda” . Ca să nu mai zic că tiltul pare luat de la ştirile de aseară (Preda se dezlănţuie). Unde dai şi unde crapă.

LAST EDIT.

Traian Ungureanu – Cum îl mai cheamă pe Lăzăroiu

Am deschis cutia Pandorei? Toată presa vuieşte: Preda şi Lăzăroiu!!!