Greu de bătut 2
Celebrul scriitor Romoşanu (acest Umberto Ecco al lui Turcescu), invitat aseară la Realitatea TV să comenteze interviul lui Băsescu, dincolo de intervenţiile de un umor teribil (la prima sa intervenţie m-am tăvălit pe jos de râs), a spus un mare adevăr: “Băsescu a dovedit autism în seara asta”.
Într-adevăr, de data asta nu l-am mai văzut pe Băsescu încercând să demonteze orice acuzaţie, să răspundă oricărei insinuări, să să reacţioneze la orice ironie a jurnaliştilor, să se agaţe de orice cuvânt al acestora şi să intre în tot felul de clinciuri şi fundături.
A fost evaziv sau pur şi simplu a ignorat anumite întrebări sau reacţii ale celor doi jurnalişti şi şi-a transmis mesajul pe care voia să-l transmită, clar şi nealterat. Băsescu a dialogat doar formal, pe fond a ţinut un discurs şi a trecut zâmbind sau râzând peste temele pe care le-a considerat irelevante (nu neapărat incomode, doar irelevante – o soluţie de a anula discursul unui politician este de a-l atrage în dispute sterile, în clinciuri şi fundături, de a-i îneca temele în preamult, în irelevant şi derizoriu – nu e neapărat nevoie să-i dai lovitura de graţie cu acuzaţii şi dezvăluiri senzaţionale, sau să-i anulezi argumentele şi temele, e suficient să-l atragi într-un fel de ping pong monoton şi obositor pentru public).
De multe ori politicienii cad în asemenea capcane din teama că o acuzaţie sau insinuare nedemontată sau căreia nu i s-a răspuns i-ar putea dăuna imaginii publice sau pur şi simplu, din orgoliu, din ambiţia de a avea întotdeauna ultimul cuvânt. Băsescu, la rândul său, s-a pierdut în tot felul de clinciuri, mai ales în primii ani de preşedinţie.
Dealtfel nici presa nu e ferită de astfel de capcane pe care de cele mai multe ori şi le întinde singură (din când în când îi mai trage şi Băsescu una cu mogulii şi tonomaţii, bazându-se pe orgoliul supradimensionat al jurnaliştilor şi lâsându-i astfel câte două trei săptămâni să bălmăjească bosumflaţi) Nu ştiu dacă astfel presa îşi pierde din credibilitate dar sigur îşi pierde din relevanţă.
Însă rolul autistului nu e uşor de jucat. Cel mai jenant exemplu e Ghişe. Dar nici cu Tăriceanu sau Geoană nu mi-e ruşine (liberalii în general excelează la capitolul ăsta). Nu e suficient să-ţi turui imperturbabil poezia. Trebuie să-ţi crezi şi să-ţi trăieşti personajul. Ai nevoie şi de intonaţie şi joc de scenă. Adică de talent. De imaginaţie. A arătat-o Băsescu aseară, când a făcut ca un discurs să pară o tacla cu Ursu şi Hurezeanu. Iar o tacla e mult mai credibilă şi mai interesant de urmărit decât un discurs.
UPDATE. Elena Băsescu a anunţat că îşi dă demisia din PD-L şi candidează ca independent la alegerile europarlamentare din 7 iunie (Cotidianul). Domnişoara de Bamboo dovedeşte curaj şi încăpăţânare (cu cine o semăna?). Mult mai mult curaj şi încăpăţânare decât politicieni de “anvergură” sau intelectuali de calibru, care ori au cedat şi s-au retras la primul hop, ori s-au înghesuit pe liste, ori şi-au aranjat colegiile în aşa-zisul scrutin uninominal din noiembrie 2008. Pe de altă parte, decizia Elenei Băsescu o lasă în ofsaid pe Alina Mungiu-Pippidi.
25 Responses to Greu de bătut 2
Leave a Reply Cancel reply
Ultimele comentarii
Categorii
- Bleenisme (115)
- D'ale mele (281)
- Diverse (142)
- Externe (1)
- Istoria lumii (1)
- Madame Blogary (20)
- Media (117)
- Muzica filme (2)
- Occident (2)
- Personale (5)
- Politică (468)
- Recomandari (6)
- Special (3)
- TOAW (17)
- Trolli (1)
Arhivă
- December 2011 (4)
- November 2011 (18)
- October 2011 (4)
- September 2011 (15)
- August 2011 (39)
- July 2011 (53)
- June 2011 (12)
- May 2011 (6)
- March 2011 (1)
- February 2011 (1)
- January 2011 (18)
- December 2010 (7)
- November 2010 (7)
- October 2010 (13)
- September 2010 (2)
- August 2010 (8)
- July 2010 (48)
- June 2010 (8)
- May 2010 (9)
- April 2010 (6)
- March 2010 (8)
- February 2010 (8)
- January 2010 (18)
- December 2009 (90)
- November 2009 (57)
- October 2009 (47)
- September 2009 (35)
- August 2009 (80)
- July 2009 (63)
- June 2009 (44)
- May 2009 (15)
- April 2009 (61)
- March 2009 (63)
- February 2009 (46)
- January 2009 (39)
- December 2008 (96)
- November 2008 (60)
- October 2008 (52)
- September 2008 (27)
- August 2008 (32)











Deocamdata, ca ne place sau nu, Basescu nu are contracandidat. Si nu stiu de ce, dar am sentimentul ca nici nu o sa apara prea curand unul notabil
chiar trebuie sa credem tot ce zice duduia? poate sa razgandeste(vorba ta:cu cine-o semana?
Cum? Elena este de fapt fata lui Tariceanu? Nu imi vine sa cred!
greu de spamat 1
Subiect de discutie: imi zicea cineva care aude diverse chestii ca singurul care ar putea sa-l invinga pe Basesc ar fi Isarescu.
Am uitat sa specific ca exista si o conditie: o campanie puternica de discreditare a lui B.
Nu cred că Isărescu are şanse.
@subject: another mystery solved
http://www.youtube.com/watch?v=fv2_rSCnBQQ&feature=channel
~Nutzi Basescu: well, nobody has seen this coming…nici macar Alina Mungiu
@Carmen: daca nu sunt indiscret, ce-i atata wishful thinking pe capul vostru? Mie imi plac indivizii care gasesc o a treia cale, atunci cand pare sa fie totul infundat intr-o dilema(fara s-o transforme in trilema, evident
).
Romoşanu ?
nu e ala care il demasca pe Rege ca a furat tablouri ?
citzi din qvintet-ul de aseara e de la servicii ?
nu frate:basescu,demisie,5 minute,razgandire…pricepi?
@ Floricel
Greu de bătut? Mai curând imposibil de bătut, dacă e să te raportezi la potențialii candidați cunoscuți. Isărescu, al cărui nume se vehicula aici, nu îmi pare a avea șanse. Are în istoria personală un precedent nefericit cu candidatura (când, dacă vă amintiți, a fost cam unfair față de Stolojan în turul I al prezidențailelor din 2000, el promițând că nu candidează, moment în care și-a anunțat Stolo candidatura, pentru ca, imediat după aceea, hop și Isărescu cu anunțu, candidat din partea Convenției. E unul dintre motivele pentru care la acea dată voturile dreptei au fost așa de fragmentate. A luat un scor de aprox 2 sau 3%. Și nu prea văd cum ar putea obține acum mult mai mult, un asemenea procent fiind un handicap pt orice politician, fie el și guvernator al BNR).
Buuună, foarte bună mutarea Elenei pe lista independenților. O lasă puțin in offsaid și pe AMP. Dezlipește un colț de măscuță ușor ipocrită. I s-a cășunat, așa, taman pe asta mică, uitând de coaliția pt un parlament curat care trăgea la țintă și în Berceanu&comp cu care, în absența Elenei, Alina Mungiu ar fi fost, în mod confortabil bag sama, colegă.
Extragerea Elenei din PDL rezolva mai multe probleme dintr-o lovitură:
- nepotismu aporetic
- ”prostia” Elenei, gramatichia și alte alea (iată, are ocazia de a dovedi că se descurcă. Mă rog, mai e de lucru, discursul de azi era cam presărat de serii sinonimice, dar nu e vina ei, că nu cred că l-a produs singură).
- în fam Băsescu spiritul de luptător pare a se transmite pe cale genetică. Luptătoare ca tata, mânca-o-ar norocu!
- la nivel de imagine, câștigul cel mare e mai curând al tatălui, nu al fiicei. Explicația e de domeniul evidenței.
Dar:
- nu trebuia să anunțe tot azi și că iese din PDL, și ca se întoarce din PDL după alegeri; chestie de tactică, dă apă la moară ”analiștilor” și chiar nu era cazul
- nu trebuia să anunțe public că face apel la prietenii din PDL s-o ajute la strângerea de semnături. Lucru mare și independența asta.
Dar stau și mă întreb dacă , în povestea asta, sacrificat nu e cumva PDL-ul însuși; pt că de votat, nu poți vota și o lista de partid, și un independent. E clar că cei care ar vota-o pe Elena ar fi votat PDL și, pe cale de consecință, cei care o vor vota pe Elena NU vor mai avea CUM (tehnic vorbind) să voteze și PDL.
E de urmărit ce se va mai întâmpla. .
@rara, corect, ala e punctul slab, “impartirea voturilor” intre PDL si potentiala independenta EBA. Avand in vedere avantajul castigat, e un sacrificiu necesar.
si la urma urmei, sunt numai 200 000 de voturi, nu? incep sa cred ca nu este nici asa mare sacrificiu.
@CP_away
Depinde câți se vor prezenta la vot. La o prezență de cam 30%, 200.000 voturi pot face diferența.
Da s-ar putea nici să nu strângă semnăturile respective. Poate e un joc de imagine ca s-o scoată din scenă cu fruntea sus. Dacă aș fi bolnavă de scenarită, m-aș gândi serios și la aspectu ăsta. Da nu sunt.
Așa că am o rugăminte la toată lumea care are o țâră de timp și răbdarea cuvenită pentru a explica unui tâmpit ca mine, care nu se pricepe deloc la economie, în termeni simpli și clari, implicațiile economice și sociale ale acordului cu FMI. Încă o dată, nu stăpânesc deloc terminologia financiaro-economică. Am nevoie de niște lămuriri simple și clare, din articolele de specialitate nu pricep mecanismele interne ale afacerii asteia.
Am greșit la nr de voturi. Ce 200.000? E niște unii care au s-au scos parlamentari cu câteva zeci de voturi. Sau 4, la redistribuire.
Mai tb luat in considerare si ora la care a fost emisiunea. Mie mi s-a parut ca era pur si simplu obosit. La ora 10-11 e destul de greu sa porti discutii “grele” fara ceva bautura la bord (sau tribord, sau babord).
@CP_away
O întrebare intimă: cum ai făcut cu avataru de l-ai convins să te urmeze? Că eu m-am înscris cu contul Google, am salvat acolo un pic, da văz că nu vine când îl chem. Ce tre să fac?
Gand la gand.Oare cat de naspa e acum sa ai o televiziune pe stat deplata si sa nu faca nici o scama pe faras.Auzi tu sa toci ani de zile si rezultate canci.Naspa e cand te face dezinformator dictatorul in direct la tine la trust nu e asa?Tineti minte ultima replica a piratului de aseara?
Cat despre junioara, daca si Hrebe guzbanel pink o complimenteaza, apoi chiar ca lumea asta s-a urnit nitel in ultimele 24 de ore.
Sa votati bine.
@rara: http://en.gravatar.com/
ps. importanta e adresa de email, nu nickname(and that’s a tribute to Nedo
)
ma rog, am eu o teorie ca TB nu este perfect, dar macar este perfectibil, spre deosebire de altii. si de la un punct incolo, nu ma intereseaza motivele pt care face ceva, ci daca face ceea ce trebuie sa faca. daca suntem lucizi…
ps2. sper ca am fost suficient de intim.
ps3. m-am gandit si eu la aia cu poate nu strange nici semnaturile si toata chestia e un joc de glezne, da’ mi-a fost lene sa mai scriu. Oricum, e de bine, zic eu: dupa suspendare, de la Cotroceni vine un parfum de “joc secund/mai pur”, nu se mai da cu ghioaga imediat in cap…desi TB ramane acelasi, once a sailor, never ever something else again…
@floricel(sau bleen sau mozez sau oricare din voi); blogul asta risca sa devina serios
.
btw, nu vazusem decat “The Party”, de care si uitasem…asa ca mi-am facut rost de juma’ din colectia lui Peter Sellers..numai The Pink Panther sunt vreo 5 filme
long live da’ shrink
Io ma gandesc sa-i fac o frumoasa campanie electorala. Mi-ar da bine la CV. Glumesc, dar daca Bleen se inhama sunt alaturi.
raspuns de probă: ia să văz, vine avataru?
a trebuit să îmi schimb și nicknamu de 10 ori, că toate erau date. ce lipsită de imaginație pot să fiu…
(dacă apare avataru, da, ai fost suficient de intim. dacă nu… mai insistăm)
yes!!! multam.
Gradină zoo la Realitatea. O toacă pe aia mică, cică Drăgoteasca și Medeleanca o cunosc de când era în pemperși.
Revin la ion dodu balan
Wow! Aţi fost cam vorbăreţi în lipsa mea.
@CP_away
Blogul riscă să devină unul serios din cauze de oboseală cronică a autorului.
No, pai vedeti ca invataturile lui Ni-e-o-u-ce au avut efect asupra printesei ?
Deja simt un miros de varza fiarta.Varza romaneasca.