De câte ori vine vorba de fotbal românii aduc tot felul de scuze: latinitatea, balcanismul, neseriozitatea, lipsa de concentrare, brânza bună în burduf de câine, organizarea proastă, lipsa de dăruire, caracterul slab, cluburile de noapte, arbitrii, ghinionul, conspiraţiile şi multe altele. Chiar şi cei mai acizi critici ai fotbalului românesc găsesc astfel de scuze. Însă nimeni, dar absolut nimeni, nu vorbeşte despre adevăratele probleme: lipsa de imaginaţie şi de talent.
Degeaba dăm vina pe Mitică, Sandu şi Piţi. Atunci când am avut rezultate le-am avut doar datorită organizării, a temporizării şi a antijocului. Pe la toate competiţiile, echipele româneşti, cu precădere cea naţională, au fost considerate printre echipele cu jocul cel mai plictisitor şi mai urât. Nu e vina oficialilor şi antrenorilor că “băieţii” noştri nu ştiu ce să facă cu obiectul, că îl dau de la unii la alţii în lipsă de idei, că sunt tot timpul blocaţi în aşteptarea a ceva. Aşteaptă dar sunt incapabili să-şi imagineze ce aşteaptă, ce ar putea fi acel ceva care va veni şi le va aduce victoria. Aşa că, tălâmbi şi chinuiţi, dau mingea de la unii la alţii într-o simulacru de fotbal, ştiind că după meci vor fi acuzaţi doar de lipsă de determinare şi dăruire, niciodată de lipsă de talent şi imaginaţie. La conferinţa de presă şi interviurile de după se vor preface trişti şi supăraţi din cauza acuzaţiilor de neseriozitate venite din partea jurnaliştilor şi poporului. Însă după fiecare meci vor fi fericiţi că nimeni nu le-a descoperit secretul fotbalistic: netalentul.
Fotbaliştii români nu sunt neserioşi şi delăsători. Asta e doar scuza lipsei de talent. Ba mai mult chiar: sunt de admirat că au avut ambiţia de a-şi depăşi propria condiţie de netalentaţi şi, cu privirea încruntată, dinţii scrâşnind şi fălcile încleştate, într-un efort supraomenesc, au reuşit să împingă balonul trei metri mai încolo, dând impresia că ar mai fi o speranţă şi că locul lor e totuşi pe teren, nu la sapă (o acitvitate perfect onorabilă dar care nu cere imaginaţie, talent şi inteligenţă).
Dacă în cazul echipei naţionale şi a echipelor de club se poate recurge la scuza neseriozităţii şi lipsei de organizare, în cazul fotbaliştilor, luaţi individual, scuza asta nu ţine. Talentul lor funciar s-ar fi putut manifesta la echipele mai mari sau mai puţin mari din afară. În 98% din cazuri nu s-a întâmplat asta. Au reuşit doar câţiva, cei mai talentaţi din toate timpurile, şi doar la un nivel mediu spre mediocru.
Dacă ar exista aparate de monitorizat imaginaţia şi talentul, EKG-ul fotbalului românesc ar arăta o linie orizontală cu două-trei zvâcniri minore. Aşa că, băieţi, închideţi ochii, puneţi capul în pământ, strângeţi din dinţi şi scremeţi-vă în continuare. Şi uite, ca să nu vă simţiţi abandonaţi, o să ne scremem şi noi împreună cu voi. Cu privirea încruntată în căutarea spontaneităţii şi scrâşnind ingenios din dinţi, aşa cum îi stă bine românului.
PS. Mie Piţurcă, Ghişe, Vadim, Andreea Creţulescu, Răzvan Dumitrescu şi Lavinia Şandru mi se par cei mai reprezentativi români în viaţă.
Dacă ţi-a plăcut, dă-l mai departe:
8 Responses to Să ne scremem cu imaginaţie şi talent
Leave a Reply
Bleen pe Facebook
eşti rău. ai uitat nopţile magice cu lihtănştainu şi azerbaigean, egalul acela de neuitat cu bulgaria…
hai tricolori, noi sîntem arături de voi
PS-ul ala e mai tare decat toata frustrarea ta acumulata la un meci de fotbal.Eu is mai fericit ca nu m-am uitat.Ca si fara realitatea zilei, descoperi ca viata poate fi frumoasa.
Esti nedrept, e clar ca esti ofticat, toti suntem, azi.
Nu ca am avea cei mai mari fotbalisti din univers dar nu pot sa nu ma gandesc la greci, care au castigat CE sau al turci sau la nemti care castigau cam tot pana nu demult si nu sunt mai talentati, poate mai inteligenti da, nu le-am facut testul la toti.
Fara sa fie sah, fotbalul are o baza de organizare si de tactica si de psihologie fara de care nu poti sa obtii rezultate macar la nivelul tehnicitatii si al talentului nostru, atat cat e.
Eu nu am vazut la sarbi nici un jucator de talia lui Mutu sau chiar a lui Lobont dar ne-au batut de ne-au zvantat. Nu zic ca Mutu e cel mai bun, dar e totusi talentat, furia iti intuneca aici judecata.
Si, paradoxal, ii absolvi astfel pe Piti, Sandu etc. fara de care nu am fi campioni mondiali dar am juca, poate, decent.
Eu nu vreau sa castigam ce nu putem, vreau doar sa jucam curat si adevarat si sa pierdem, cand e cazul, cu fruntea sus.
“Cu privirea încruntată în căutarea spontaneităţii şi scrâşnind ingenios din dinţi, aşa cum îi stă bine românului.”
Asta suna urat, rau de tot. Trebuie sa ma uit mai des in oglinda, cred!
Nu e nimic scris la furie sau nervi.
Nu am jucat niciodată curat, cel puţin de când mă uit eu la fotbal. Nici măcar în 1994. În 1984 România a fost declarată cea mai urâtă şi plictisitoare echipă de la turneul final din Franţa. S-a întâmplat şi în 1998 sau 2008. Mitul cu lipsa de talent şi tehnicitate a nemţilor sau englezilor mă plictiseşte deja. Nemţii şi englezii ştiu să dea o pasă, să-şi surprindă adversarul, să dea o centrare, să tragă la poartă, să lovească corect mingea. Naţionalele Germaniei din 1986, 1996, 2002 sau 2006 au fost printre cele mai frumoase echipe ale acestor turnee finale. De englezi nici nu mai vorbesc. Italienii au arătat nu o dată că ştiu nu numai să se apere cu intelgineţă dar să şi contraaatace cu imaginaţie. Sârbii nu au jucători de talia lui Mutu sau Lobonţ? Chelsea, Inter Milano, Manchester United, Dortmund, Shalke, FC Sevilla, Werder Bremen, Ajax, Eindhoven? Dejan Stankovici nu e de talia lui Mutu? O centrare exactă, la milimetru, o săritură la cap pornită exact în fracţiunea de secundă potrivită, nici mai devreme nici mai târziu, nu înseamnă tehnică? Un şut pe spate, din cădere, al unui fundaş, nu înseamnă tehnică? Un contraatac rapid nu înseamnă tehnică? Controlul mingii în regim de viteză nu înseamnă tehnică? Tehnic vorbind, sârbii sunt cu două clase peste noi. Numai că noi nu ştim ce e aia tehnică. La noi tehnica înseamnă o superbă pasă înapoi, o splendidă simulare în careu şi un călcâi în aut. După criteriile noastre, cei mai tehnici fotbalişti din lume sunt mingicarii chinezi de la circ, care fac tot ce se poate cu mingea, însă pe loc şi fără să-i deranjeze cineva. Tehnica e mai mult decât dexteritate. Dar nici măcar pe asta n-o avem.
La PS ai uitat de Ema Zeicescu. E mai tare decat toti la un loc.
heeei, e doar un sport!
in romania, fotbaliatorii sunt supermediatizati pe degeaba, chiar pina la greata, dar asta e partea a doua. marica e acum mai celebru pentru semintele din capul ginei pistol. ce le mai ceri?
Ce dracu’, ajungem la disperare simultan.
n-ai dreptate: turca aia de pase fara sens, disperarea de sambata, meciul cu lituania, nonsensul cu olanda, franta si italia… toate sunt rezultatul lipsei de viziune si strategie. ori astea sunt atributul antrenorului; puteam fi o echipa de jucatori mediocri cu strategie insa sau cu stiinta jocului de echipa; vezi mutu: da goluri multe la echipa de club si prea putine la nationala; vezi danciulescu: a stat de prea multe ori acasa atunci cand era in golgeter in campionat, vezi chiar si rezervele care au intrat prea tarziu sambata in teren sau vezi-l pe radoi inchizator…. toate sunt greseli de antrenor si nu prea pot fi imputate jucatorilor, oricat de mediocri ar fi ei