27 ianuarie ora 00:30

Un taximetrist sună la 112:

- Sărumâna, domnişoara operatoare. Chiar în acest moment sunt martorul unei răpiri cu urmărire şi focuri de armă. Cum mă cheamă? Promiteţi să nu mai spuneţi la nimeni, în afară de Ciuvică şi Ciutacu? Băsescu. Traian A. Băsescu. Hai pa.

27 ianuarie 00:34

Traian Băsescu sună la DNA:

- Alo, bă, ia fiţi atenţi acia! Uite ce problemă am. Peste vreo lună şi trei săptămâni o să fie arestat Popoviciu… Ce-a făcut? N-a făcut nimic dar vreau să distrag atenţia de la acordul cu FMI…numai de nu s-ar prinde Gâdea şi Năstase… Deci, după ce distragem atenţia presei de la acordul cu FMI, trebuie să distragem atenţia presei şi de la arestarea lui Popoviciu…. Cea mai bună soluţie să distrag atenţia de la arestarea lui ar fi să nu-l mai arestez? Fucking shit! Nu m-am gândit la asta…Mă, Daniele, la cât îţi merge mintea şi la ce imaginaţie ai, ar trebui să te faci jurnalist, mă! O minte atât de strălucită se iroseşte în procuratură…Anyway, mi-a venit o altă idee: ca să distrag atenţia de la arestarea lui Popoviciu, m-am gândit să-l arestez pe Becali. Deci, trimite un procuror să se ocupe de caz.

27 ianuarie 00:36

Procurorul Traian B. Băsescu preia cazul.

27 ianuarie 00:37

Procurorul dă căutare pe Google “film răpire hoţi maşină becali torrent”. Îl găseşte în variantă high definition (8 giga). La 00:39 termină de downloadat. Se uită la ceas. “Fuck, ce trece timpul ăsta…sunt în întârziere!” Se aude telefonul. E Daniel Morar:  “Ce faci, bă boule? Ce te mojgăieşti aşa? Tu ştii cât e ceasul?”

27 ianuarie 00:42

Procurorul termină de văzut filmul răpirii. “Asta da claritate! Şi operatorul care s-a plimbat cu camera mobilă după răpitori din Titulescu până în Băneasa, şi regizorul de imagine, şi regizorul de montaj….plus cea mai bună subtitrare…Oscar!” Pune punga cu popcorn deoparte, se apleacă şi ia de jos o cutie de chibrituri d-aia din filmele americane, pe care e scrisă de obicei adresa hotelului la care a înnoptat criminalul în noaptea crimei. Numai că pe cutia procurorului Traian B. Băsescu scrie altceva: “Str. Polonă nr.  257″. Se uită iar la ceas, înjură cu năduf, se îmbracă rapid şi fuge pe uşă…

27 ianuarie 00:44

Procurorul Traian B. Băsescu ajunge în faţa casei de la numărul 257, de pe Str. Polonă. Pe poartă scrie Casa Martorilor din Cazul Răpirii. “Aici e.” Apasă butonul soneriei.

- Bună seara.

- Da, spuneţi, ce doriţi.

- Sunt procurorul Traian B. Băsescu. Am venit să interoghez Martorii din Cazul Răpirii.

- Da, intraţi. Suntem toţi aici, vă aşteptam. Durează mult?

- 2 minute. Îmi cer scuze, aşa suntem noi, ăştia de la DNA, ne mişcăm mai greu. Ca la noi la nimenea…

27 ianuarie 00:46

Procurorul Traian B. Băsescu iese pe poarta Casei Martorilor lui Becali. Îşi aprinde o ţigară şi se îndreaptă spre maşină. Bagă cheia în contact, se uită în oglinda retrovizoare şi …înlemneşte. Doi ochi îl priveau de pe bancheta din spate.

- Nu te speria. Sunt judecătorul Traian C. Băsescu. Am venit să-ţi dau autorizaţia pentru a obţine listingul convorbirilor telefonice ale suspecţilor…Băga-mi-aş în ea de limba română! Ce fraze lungi! Uite aşa întârzie ancheta… De ce nu dă Academia o regulă să mai scurtăm dracului barbologia asta care ne mănâncă timpul? Uite, acuma, îţşi ziceam scurt: “St. Jd. Tr. C. Bs. Am vn s-ţ d aut ptr obţ lst cnv tlf spct.” Mă rog… Ca la noi la nimenea… Hai, pa.

27 ianuarie 00:47

Transcriptul sms-urilor dintre Procurorul Traian B. Băsescu şi Organizaţia Operatorilor de Telefonie:

Traian B. Băsescu:

“Am autoriz de la jud. Vreau lista.”

OOT:

“Ok. Uiteo. Bafta.”

27 ianuarie 00:48

Procurorul Traian B. Băsescu sună la STS.

- Am lista. Vă dau un sms cu ea. Localizaţi-i! Dar repede, că n-am timp.

- Ok. Da’ spune-le să se sune toţi, între ei, în următoarele două minute.

Procurorul Traian B. Băsescu îl sună unul dintre suspecţi:

- Am o rugăminte la voi. Am vorbit cu STS-ul să vă localizeze. Dar pentru asta trebuie să cooperaţi, nu putem să ducem doar noi greul anchetei.

- Ce trebuie să facem?

- Scoateţi telefoanele mobile din buzunar.

- Le-am scos.

- Faceţi perechile.

- Ce?

- Boule! Stabiliţi-vă perechile. Doi câte doi… Ca să nu vă sunaţi aiurea între voi, la grămadă, să sune ocupat sau să se blocheze reţeaua… D’oh!

- A, am înţeles. Gata. Le-am făcut.

- Ok….pe locuri…fiţi gata… start!

27 ianuarie 00:52

“Trebuie să găsesc un non stop. Dar nu ştiu de ce.” îşi zise Procurorul Traian B. Băsescu conducând Veyronul DNA cu 340 la oră, pe Magheru.

27 ianuarie 00:53

Procurorul Traian B. Băsescu ajunge la non stop-ul Nic, din Piaţa Amzei. Se plimbă în viteză printre rafturi. Îşi ia un iaurt, un pachet de ţigări şi un Orbit. La un moment dat îi cade privirea pe un DVD de pe raftul cu lactate. “Acuma ştiu. Asta căutam.” Îl ia. Pe coperta DVD-ului e o poză cu un Duduian, Zmărăndescu şi Gigi Becali. Sub poză scrie cu litere de-o şchioapă: “Compilaţie cu înregistrările convorbirilor telefonice ale suspecţilor, interceptate în alte dosare în care aceştia sunt implicaţi.”

27 ianuarie 00:54

Procurorul Traian B. Băsescu ajunge la maşină. Găseşte portiera deschisă, cu urme vizibile de forţare. Pe bancheta din faţă vede o coală A4, scrisă mărunt. O citeşte:

“Plângere penală,

Am fost răpiţi. Stop. Ne plângem penal. Stop.

Semnat, Hoţii maşinii lui Becali. Stop.”

27 ianuarie 00:57

Procurorul Traian B. Băsescu ajunge la locul crimei, la intersecţia lui Titulescu cu Dr. Felix, unde îl aşteaptă Inspectorul de Poliţie Traian D. Băsescu. Îşi parchează Veyronul lângă Ferrariul acestuia.

- Aţi întârziat, domnule Procuror. Vă aştept de 4 minute.

- Da, ştiu. Ai probele?

Inspectorul îi întinse două fire de păr, o scamă şi o bilă de pistol cu bile.

- Şi pata de sânge? Şi amprentele? Şi urma de frâne? Şi vopseaua de la maşina răpitorilor?

- Pata de sânge o am la mine.

Îşi dezlipi o aluniţă de pe obraz.

- Uite-o. Am vrut s-o păstrez în siguranţă.

- Şi amprentele?

Inspectorul de Poliţie Traian D. Băsescu îl chemă de Agentul de Poliţie Traian E. Băsescu.

- Adu paharul.

Agentul Traian E. Băsescu dispăru pentru 11 secunde şi se întoarse cu un pahar pe care i-l dădu Inspectorului de Poliţie Traian D. Băsescu.Acesat îl luă şi i-l întinse Procurorului.

- Ăsta e paharul cu amprente.

- Cam murdar, remarcă Procurorul Traian B. Băsescu.

- Păi normal. E paharul cu care prelevăm amprente. Nu se spală decât o dată pe săptămână. Acum are 37 de amprente diferite pe el, de la 5 cazuri: o tâlhărie, un viol, răpirea de care ne ocupăm acum, un furt de portofele şi o crimă în serie. L-am primit cadou de la FBI, împreună cu scrumiera şi mocheta.

- Scrumiera şi mocheta?

- Da. Scrumiera în care infractorii îşi lasă ţigările şi mocheta pe care îşi lasă urmele de la pantofi, cizme sau ghete.

- Sunteţi dotaţi, bag seama.

- Da. D-aia ne mişcăm aşa de repede. Uite, dacă nu am avea toate astea, vă daţi seama că ar fi posibil să dureze două luni ancheta?

- Două luni? Adică exact până…?

- Exact până….. La fix, cum s-ar spune. Adică tocmai…îi zâmbi Inspectorul cu subînţeles.

- Ok, să lăsăm asta. Şi urma de frâne?

- Acuma o răzuim.

27 ianuarie 01:00

Procurorul Traian B. Băsescu ajunge la Laboratorul de criminalistică. Se duce la cassă şi i le întinde casierei. Casiera le trece prin faţa cititorului de coduri de bare, se aud câteva piuituri, un bon iese din cassa de marcat. Procurorul Traian B. Băsescu îl ia, mulţumeşte casierei Traian F. Băsescu şi pleacă.

27 ianuarie 01:04

Procurorul stă în faţa calculatorului de la serviciu, bea cafea, fumează şi tastează. În birou intră Daniel Morar împreună cu Traian Băsescu.

- Ce faci? Tot la cazul cu răpirea eşti? Te mai moşmondeşti mult la el?

- Nu. E aproape gata. Scriam rechizitoriul.

- Hai mai repede, că ai iar de lucru. Trebuie să-l arestăm pe Năstase.

- Acum?

- Nu. Acum adunăm probe. De arestat îl arestăm pe 23 mai, exact când…

- Exact când…?

- Da. Exact atunci.

- Şi pe Becali?

- Pe Becali îl arestăm pe 2 aprilie.

- Pe 2 aprilie? Nu se poate! Şefu’, eşti diabolic. Pe 2 aprilie? Exact pe 2 aprilie? Exact când…?

- Exact atunci.

- Şi pe Popoviciu?

- Tot exact. Da mai devreme. Pe 25 martie.

- Pe 25 martie? Adică exact când…?

- Exact.

- Şefu, mi-e şi frică să întreb… Să nu-mi spui că pe Codruţ Şereş îl arestezi pe 12 iulie…. Ar fi prea pervers.

- Ba da. Exact pe 12 iulie.

- Haidi bre, nu mă înnebuni…Vrei să zici că.. Tocmai când…

- Da. Asta vreau să zic. Deşi, dacă stau bine să mă gândesc, am putea să-l arestăm pe 18 august… Dar ar fi prea tot. Ar sări în ochi.

- Da, Şefu’…. 18 august e prea evident, prea ostentativ…. E ca şi cum l-ai aresta pe 21 septembrie… ce dracu, e la mintea cocoşului… s-ar prinde toţi… Sau pe 5 octombrie….nu mai zic…

- Nooo…. Nici nu se pune problema pe 5 octombrie… Ce dracu, ştie toată lumea… Tocmai când… Exact… Hai să fim serioşi, să nu exagerăm… Nu facem gafe din astea…Să-l arestezi pe 5 octombrie ar însemna să te dai în fapt, e ca şi cum ţi-ai tăia craca de sub picioare… Numai nişte novici ar putea face asta…Unii care ar fi în stare să aresteze pe cineva pe 22 februarie… ori, să mă ierte Dumnezeu, dar dacă faci asta atunci înseamnă că n-ai ce căuta în Procuratură…Adică, scuză-mă, cât de cretin poţi să fii să-l arestezi ep 22 februarie.. deci, exact în ziua când….tocmai atunci… S-ar prinde şi un copil de 3 ani…Exact când….? Hă hă hă…

UPDATE 1. Nici politicienii, nici jurnaliştii nu pot concepe că Procuratura acţionează de capul ei. Ăsta e motivul pentru care văd în spatele acţiunilor acesteia tot felul de conspiraţii, strategii, aranjamente, lucrături şi ordine de la Băsescu. De fapt, e mai degrabă o speranţă. Pentru ei ar fi o mare uşurare să ştie că procurorii acţionează la ordinul lui Băsescu. Fiindcă Băsescu e trecător, poate fi învins în alegeri la toamnă sau oricum va pleca peste 5 ani. Sau, la limită, te poţi înţelege cu el, doar e politician. Dar ce te faci dacă procurorii acţionează de capul lor, dacă au prins gustul sângelui şi a început să le placă? Dacă au devenit incontrolabili şi, pentru prima oară de la Revoluţie, Justiţia este o putere în stat, independentă şi, din această cauză, extrem de periculoasă atât pentru politicieni cât şi pentru clientela lor de miliardari (cu toţi jurnaliştii de la breloc)? Asta e marea teamă a politicienilor şi d-asta încă mai speră că dosarele din ultimii ani nu sunt decât o toană trecătoare a lui Băsescu. Şi chiar dacă toana nu e trecătoare, Băsescu e. În schimb un sistem de justiţie care a prins gustul sângelui şi care se consolidează şi îşi întăreşte independenţa va rămâne şi după ce Băsescu nu va mai fi Preşedinte. Dacă e aşa, problemele politicienilor şi ale clientelei abia încep şi se vor adânci din ce în ce mai mult.

UPDATE 2. Stângăciile procurorilor, ale poliţiştilor şi ale judecătorilor sunt încă evidente dar sunt scuzabile: nu au experienţă, nu au mai lucrat niciodată pe bune la dosare de peşti mari. Abia acum îşi fac mâna. În timp vor căpăta experienţă şi autoritate.

UPDATE 3. În spatele a ceea ce i se întâmplă lui Becali este, trebuie s-o spunem, şi dorinţa de răzbunare a justiţiei. Care a fost umilită ani de zile (şi de Becali, printre alţii) şi nu a fost luată prea îns erios. Iar încercarea lui Becali de a înlocui justiţia cu bodyguarzii a fost picătura care a umplut paharul. Procurorii, poliţiştii şi ofiţerii din servicii s-au simţit ameninţaţi de apariţia a tot mai multe structuri private de forţă. Sunt arestările lui Popoviciu şi Becali o încercare a justiţiei, poliţiei şi serviciilor de a-şi marca teritoriul, de a-şi elimina concurenţa, fie că vine de la doi şi un sfert, fie că vine de la structurile de informaţii şi forţă private (doi şi un sfert fiind o astfel de structură cvasi-privată)? Foarte posibil. Eu, cel puţin, sunt convins că despre asta e vorba. Iar dacă e aşa, ăsta nu e decât începutul.

LINKS.

Cătălin Tolontan – Becali şi insurecţia otevistă

Costi Rogozanu – Totuşi, nu-mi vine să cred ce faceţi cu Becali. Sunteţi masochişti?

Cotidianul – Becali le-a aplicat hoţilor metoda “şmen” – articolul e mult mai bun decât o spune titlul (absolut imbecil)

Mircea Mihăieş – S-a dus Becali. Cine urmează?

Inventarul Stricăciunilor Politice (Doc)  – Să risipim perdeaua de fum a dlui Geoană