Băsescule, de ce n-ai bască?
Iniţial, toată presa a sărit în sus când guvernul a anunţat schimbarea celor 15 000 de specialişti ai PNL. Însă când Băsescu se sesizează la semnalele trase de presă şi de societatea civilă, iese un astfel de articol:
Cotidianul – PDL ia poziţie de drepţi în faţa lui Băsescu pe deconcertate
Păi nu e prost Băsescu? Păi nu mai bine făcea ca Iliescu şi Năstase? Nu erau mai buni Iliescu şi Năstase care nu dădeau nici o ceapă degerată pe societate civilă şi pe presă, care puteau urla mult şi bine (în şoaptă, să nu li se taie publicitatea de la stat) şi nu le bagă nimeni în seamă? Câinii latră, caravana trece?
Preşedintele, cu toate defectele lui, s-a sesizat şi a reacţionat. Ce iese din asta? Un titlu cretin şi irelevant în context (problema Cotidianului nu e ordonanţa respectivă ci relaţia lui Băsescu cu PDL, tratată în termeni de forumişti isterici şi de anecdotică de partid).
Pe de altă parte cred că e bună psihologia inversă, atunci când e vorba de jurnalişti mai slabi de înger, caracter şi IQ: acum ar fi în stare să iasă în stradă să susţină ordonanţa, numai ca să-i facă în ciudă lui Băsescu.
PS. Soluţia nu e păstrarea oamenilor puşi de penelişti în posturile respective (asta a cam uitat presa), ci o descentralizare reală combinată cu desfiinţarea majorităţii deconcentratelor (ordonanţa desfiinţează în jur de 2000 de posturi de conducere, ceea ce nu e rău deloc, ba dimpotrivă, e foarte bine – dacă s-ar desfiinţa instituţiile respective cu totul sau ar fi trecute la autorităţile locale, ar fi excelent – de fapt, asta e problema, nu trimiterea acasă a trepăduşilor numiţi de penelişti).




Aprilie 28th, 2009 at 01:01
“fin’ca n-are”. sau “d’aia”!
sunt obositori astia. “Conjuratia imbecililor” a fost scrisa deja
Aprilie 28th, 2009 at 03:26
floricele, n-am rezistat
ia sa vedem daca mere acuma…
Aprilie 28th, 2009 at 04:15
Bleen, stii ce-am patit? voiam sa comentez asa: Câinii latră, caravana trece, cind mi-am dat seama ca era in articol
Deci ramine asa!
Ah! apropo de “jurnalişti mai slabi de înger, caracter şi IQ” (delicata exprimare, gaozari era mai plastic totusi), eu i-as pedepsi bagindu-le votul censIQar, in sensul ca daca au aichiu-u sub o suta sa nu voteze, nici comenteze (decit virtual, pe blog, dar cu moderatie si moderare
).
Aprilie 28th, 2009 at 12:33
Nu trebuie censitar ci formular de inscriere ca alegator.Voteaza cei ce vor, fara mamaligi.
Turnofftheglory’s last blog post..The Tudors Destiny
Aprilie 28th, 2009 at 13:57
Sa fie cu formular de inscriere, sa fie chiar simplu dar sa fie unicat. l-ai gresit, numai votezi! Si sa fie completat doar de titular, cu pixul, nu cu creionul.
Aprilie 28th, 2009 at 14:05
În engleză.
Aprilie 28th, 2009 at 14:05
Sau nu. Să nu se accepte greşelile ortografice şi gramaticale.
Aprilie 28th, 2009 at 14:18
mie mi-a plăcut testul lui cucui.
http://morar.catavencu.ro/2009/04/27/un-editorial-nascut-pe-blog/#comment-58566
doişapteunule, să nu-mi faci figuri!
nedormitul’s last blog post..Postare pentru gînduri potrivite