Zapăm, surfăm şi cîştigăm! Muie Dostoievski!

Pînă ieri nu am avut net aici, în spital. Ieri am reuşit să fac rost de un modem Vodafone (merge greu, cu 50kb/s, dar merge). În două săptămîni de cînd sînt aici (Spitalul Baloteşti) am citit 8 cărţi!!! (cărţi d-alea, de-adevăratelea, de hîrtie!), de la Kurt Vonnegut la Neagu Djuvara, trecînd prin Javier Marias, Michael Newman, Luke Sullivan sau Ioan Chirilă).

În fiecare dimineaţă m-am trezit pe la 6:30-7:00 iar la 8:00 eram deja afară, în curtea spitalului (de fapt, o pădure), la cafea şi ţigară. În fiecare zi am avut timp nu numai de programul de recuperare (gimnastică, piscină şi fizioterapie) ci şi de odihnă, citit şi gîndit la un milion de chestii (gîndit clasic, de-adevăratelea, cu propriul meu creier, nu cu procesorul, fie el şi dual-core).

Chiar am reuşit să memorez chestii fără ajutorul RAM-ului şi al HDD-ului! Şi să scriu cu pixul pe caiet (de fapt o agendă, de hîrtie!!!). Mi-a fost mai greu la început, că nu mai ţineam minte cum se ţine o carte în mînă cînd citeşti şi nici cum se ţine un pix în mînă, ce trebuie făcut cu el şi cum se scriu literele (asta cu scrisul a fost chiar dificilă, a trebuit să încep cu “Ana are mere” ca să-mi reamintesc cum se scrie – bine că totuşi am ars etapele şi am trecut peste liniuţe şi bastonaşe).

Ba chiar am avut timp să citesc ziare de hîrtie! Apropo, Cotidianul e mult mai bun şi mai quality în varianta print. E prima oară în ultimii cinci ani, cred, cînd am citit Academia Caţavencu, Cotidianul, Revista 22 şi Dilema Veche integral, din scoarţă în scoarţă (deşi n-au scoarţe). Trebuie spus că varianta print a unui ziar e cu trei clase peste varianta online. Articolele care par stupide sau manipulatoare (Vîntu etc, ştiţi povestea) par că au sens şi chiar unele dintre ele sunt inteligente, atunci cînd le citeşti pe hîrtie (de fapt, acum sînt convins că de multe ori nu articolele sunt problema, ci chiar cititorul: net-ul tîmpeşte şi paranoizează – toţi internauţii, cu mici excepţii, sunt bolnavi de nervi, d-aia scriu cum scriu, dau în mania persecuţiei, teoria conspiraţiei şi isterie). Şi tot net-ul şi TV-ul cred că sînt şi motivul scăderii calităţii jurnalismului (investigaţiile se fac pe net, ştirile se iau de pe net sau de la TV, articolele se scriu pe computer, prietenii sau duşmanii comunică între ei prin intermediul emailului sau net-ului – sunt convins că o bună parte din jurnalişti rareori au ocazia să-şi vadă subiecţii sau evenimentele despre care scriu în carne şi oase, pe viu).

De vineri seară, de cînd am net, nu am mai citit un rînd de carte de hîrtie, nu am mai scris nici măcar o literă cu pixul (pe agenda de hîrtie!!!). Am stat şi am numărat kilobiţi şi am surfat (cu greu, că am viteză de dial up din 1998) de colo colo, fără nici o ţintă, fără nici un scop. Azi m-am trezit la 11:30 mai obosit decît m-am culcat, cu creierul gol, cu aceeaşi senzaţie ca în viaţa civilă, acelaşi stres, acelaşi sentiment că timpul trece prea repede, că nu ai făcut nimic şi că nici nu mai ai timp să faci ceva.

Mi-am dat seama că diferenţa dintre cititul şi gînditul clasice (alea cu hîrtie şi creier) şi internet (sau TV, prin analogie) e de focusare. Gîndiţi-vă cum ar fi să faci zapping sau surfing cu cărţile sau mintea. Ai treizeci de cărţi, citeşti şapte rînduri din prima, o arunci, iei febril alta, citeşti jumătate de pagină, o arunci, o iei pe a treia, citeşti titlul, revii la prima, citeşti ultimele două pagini, treci la a cincea, te enervezi, iei o alta, citeşti trei rînduri, te plictiseşti sau, dimpotrivă,  îţi trezeşte interesul însă teancul de cărţi îţi face cu ochiul, îţi promiţi să revii la ea, o iei pe următoarea, şi aşa mai departe. Cît despre zappingul/surfingul cu propriile gînduri, rezultatul ar fi că într-o săptămînă ai muri de foame, sete, oboseală şi blocaj renal. Te ridici din pat, te duci pînă la baie, la jumătatea drumului te răzgîndeşti, o coteşti înspre bucătărie, te răzgîndeşti iar, rămîi în mijlocul holului, nu te decizi ce să faci, te-ai îmbrăca, te-ai duce la baie, ai ieşi pe uşă, pe balcon, te-ai întoarce în pat sau în bucătărie, dar întotdeauna intervine ceva care îţi distrage atenţia (ca personajele alea două din Procesul lui Kafka, al căror unic scop era să-i distragă atenţia personajului principal – asta ca să vă dovedesc că nu debutez în cititul cărţilor, am mai citit şi pe timpuri, în tinereţe) şi te învîrţi de colo colo, ca o muscă fără cap.

Asta cu zappingul propriilor gînduri e bună ca idee de roman SF. I-aş da un mail lui CTP, da’ mi-e frică de reacţia lui, dacă îl prind într-un moment de adîncă indignare jurnalistic-populistică şi-mi dă două peste ceafă, îmi rupe cîrja  şi vertebrele care au mai rămas şi mă lasă nedeplasabil în mijlocul drumului?

Deci, vedeţi ce deştept am devenit de cînd nu am net (oricum, la TV nu mă uit nici în viaţa civilă)? Şi nu am citit decît opt cărţi! Dacă după doar opt cărţi şi două săptămîni (primele două săptămîni nu se pun, din cauza stării de sănătate nici nu s-a pus problema de gîndit, relaxare sau citit) de gîndit cu propriul creier sau scris cuvinte cu pixul pe caiet am devenit atît de deştept, vă daţi seama ce deştepţi avem şansa să devenim într-un an şi, să zicem, vreo două sute de cărţi de hîrtie citite?

Mă gîndesc serios să experimentez chestia cu cititul, scrisul cu pixul şi stat ca prostul şi gînditul la diverse chestii cu propriul creier şi după revenirea în civilie (deşi am presimţirea că nu se poate).

Am uitat ce era mai important: spitalul e într-o pădure. O pădure de copaci, nu de blocuri. În afară de păsărele, cîini şi oi nu se mai aude nimic pe aici. Aşa că poţi să ieşi zilnic şi să stai afară pe bancă, să citeşti şi să iei o gură de aer curat în timp ce tragi dintr-un Marlboro Lights. Iar pacienţii sunt prea bătrîni sau bolnavi să deranjeze. Singurul personaj care nu se încadrează în peisaj e Regele Manelelor, un puşti cocalar şi regulamentar brunet, care se plimbă toată ziua cu un telefon mobil cu mp3, dat la maxim, cu toate hit-urile momentului în materie de manele. Mai trec maşini pe aici (ale doctorilor sau familiilor pacienţilor) aşa că tot sper să-l calce una (pare mai prost decît cîinii din zonă, aşa că are şanse mai mari să fie călcat de maşină)