Ipocrizia jurnaliştilor în cazul Becali

Ei au transformat problemele lui Becali cu justiţia într-un cîntec de jale şi haiducie, cu furtul nevinovat al unui mînz şi un căpitan de judeţ rău, într-o manea cu duşmani şi gabori care nedreptăţesc un mafiot credincios, familist şi dă valoare, într-o telenovelă cu Terente Che Guevara şi potera lui Manea Slutul şi Urîtul.

Ei s-au făcut că nu înţeleg (sau chiar nu au înţeles – Turcescu, cunoscîndu-i IQ-ul, sigur nu a înţeles, aşa cum nu înţeleg eu cum se poate face jurnalism doar cu isterie şi capsa pusă, fără pic de talent şi imaginaţie) că într-un stat de drept nu-ţi poţi face dreptate singur, că tu, ca cetăţean, nu poţi aresta şi lua declaraţii. Ei sînt cei care erau (şi poate mai sînt şi acum convinşi) că ai dreptul să arestezi hoţi, fiindcă sunt hoţi şi sunt vinovaţi, că Becali a fost nedreptăţit şi că nu el trebuia arestat ci hoţii maşinii lui (deşi nu exista nici o plîngere la Poliţie şi din punctul de vedere al Poliţiei maşina lui Becali nu era furată, era bine mersi la proprietarul ei şi asta fiindcă Becali nu a declarat-o furată – veţi spune că Becali a declarat la TV că i s-a furat maşina – şi eu pot să declar pe blog că mi s-a furat maşina dar, în lipsa unei plîngeri oficiale, Poliţia nu e obligată să mă creadă), că a te substitui justiţiei e normal atîta timp cît faci o faptă bună, că hoţii maşinii erau vinovaţi fără o decizie a justiţiei (deşi legal nu erau nici măcar suspecţi – cum să fii suspect că ai furat ceva care nu a fost furat? – şi repet, din punctul de vedere a Poliţiei, maşina lui Becali nu fusese furată), că orice arestare se face la ordinul lui Băsescu şi că orice acţiune a justiţiei este din start suspectă (justiţia e din start suspectă – poliţiştii, procurorii şi judecătorii ar trebui desfiinţaţi, ei nu fac decît să strice armonia din 2000-2004 a finanţatorilor jurnalismului românesc).

Jurnaliştii au mirosit “cazul Becali” ca o posibilă platformă de atac împotriva justiţiei care le ameninţă patronii şi împotriva instituţiilor statului care încă mai rezistă, aşa cum pot, re-privatizării (vezi perioada 1990-2005, cu o palidă încercare de naţionalizare după 2005), ca o posibilă platformă de atac împotriva lui Băsescu, cel care a îndrăznit să strice armonia slugilor şi a stăpînilor lor şi care a îndrăznit să pună la îndoială infailibilitatea unei caste, aceea a jurnaliştilor în patru labe, care a îndrăznit să-i arate în curul gol şi să arate că fiecare dintre cei care se opun naţionalizării instituţiilor statului au cîte un ţarc de lătrăi, numiţi impropriu jurnalişti.

Rezultatul? Becali a ajuns în PE, presa şi-a amînat falimentul cu cîteva luni, poate jumătate de an, şansele lui Băsescu la prezidenţialele din toamnă sunt intacte.

Şi acum tot jurnaliştii sunt cei care se plîng de alegerea lui Becali.

PS. Foarte bun titlul din Cotidianul: “Am trimis circul la Bruxelles”. E bine că măcar unii recunosc (deşi Cotidianul a făcut mai puţin circ decît Realitatea TV, campioana campaniei pro-Becali, dar e bine că cei de la Cotidianul recunosc în numele colegilor lor).