Degeaba scoţi mortul violat din debara şi cerşetorul amărît de sub podul de Centură, degeaba îţi dai foc în timp ce faci striptease, degeaba înghiţi săbii în timp ce fuţi pui de găină născuţi vii. Astea nu merg cu noi. Cotidianul nu are nimic cu impactul şi resentimentul. Sînt suficiente bombe sexy colorate şi campanii sub steagul roşu al invidiei şi resentimentului, pe toate fiţuicile şi canalele, ca să mai avem nevoie de una. Şi, oricum, nu am avut nevoie niciodată.

Ceea ce s-a întîmplat zilele astea pe bloguri şi pe site-ul Cotidianul arată ce a pierdut ieri Trustul Realitatea-Caţavencu: cea mai fidelă şi mai activă comunitate de cititori din presa românească post-decembristă.

Unii sînt convinşi că tot ceea ce s-a întîmplat zilele astea nu e de fapt decît o strategie de relansare a Cotidianului, menită să atragă vizibilitate. O spune chiar şi Dragoş Stanca, o spune şi, bineînţeles, Cornel Nistorescu, foarte mîndru de isprava sa. O asemenea abordare, în viziunea lor, fiind cinică şi aparent pragmatică, este implicit inteligentă şi eficientă.Alţii se miră de amploarea scandalului în condiţiile în care astfel de schimbări majore s-au mai întîmplat şi pe la alte ziare şi nu s-a făcut atîta tevatură. Specialiştii în jargonul de marketing, fie ei din afara sau din interiorul Trustului dau, la rîndul lor, tot felul de explicaţii savante, pe care uită să le însoţească de inteligenţa şi imaginaţia care fac diferenţa dintre marketing şi jargonul de marketing (în general, jargonul e un mijloc de a acoperi ceea ce nu înţelegi sau, mai bine zis, ceea ce nu simţi).

Ei bine, toţi văd copacii dar nu pădurea. Ceea ce s-a întîmplat zilele astea pe bloguri şi pe site-ul Cotidianul arată ce a pierdut ieri Trustul Realitatea-Caţavencu: cea mai fidelă şi mai activă comunitate de cititori din presa românească post-decembristă. Comunitatea “caţavencilor”. Lor li se datorează amploarea scandalului de ieri, nu lui Nistorescu. Nicăieri altundeva Nistorescu nu ar fi creat atîta tam-tam. De fapt, nu l-ar fi băgat nici dracu în seamă şi probabil că totul s-ar fi rezumat la o postare pe blogul lui Iulian Comănescu. Atît. “Nistorescu a fost numit redactor şef la ziarul X. Să-i fie de bine.” Nistorescu nu are niciun merit, nici măcar malefic, pentru scandalul “Cotidianul”. E un nimeni găunos care a nimerit în cel mai nepotrivit loc cu putinţă pentru el. Fiindcă în locul în care a ajuns, multe sînt tolerate, mai puţin acreala. De fapt, ăsta e singurul lui merit: e suficient de acru încît aterizarea lui să provoace un scandal în comunitatea “caţavencilor”.


Un bătrînel stătea trist pe o bancă, cu o cutie de New Coke în mînă. “They changed my Coke” Cam aşa suna (citat aproximativ) o reclamă a celor de la Pepsi.

Ieri Caţavencu a murit clinic. Deocamdată. Sună melodramatic dar aşa e. În asemenea cazuri trădarea se pedepseşte cu moartea. Nu-i nimic. Se întîmplă şi la case mai mari. Era s-o păţească şi Coca Cola prin anii 80. Povestea sună cam aşa: convinşi că ascensiunea Pepsi se datorează gustului mai bun al acestuia, experţii de la Coca Cola au născut o nouă băutură şi au făcut următorul experiment: au umplut trei pahare, fără etichete, unul cu Pepsi, unul cu noul Coke (New Coke) şi unul cu vechiul Coke şi le-au dat să bea subiecţilor, fără ca aceştia să ştie ce beau. Subiecţii au băut Pepsi şi au fost mulţumiţi, au băut noul Coke şi au fost încîntaţi, au băut vechiul Coke şi au strîmbat din nas, bleah. Drept pentru care experţii, capetele cele mai luminate ale băuturilor răcoritoare, marketingului, brandingului, advertisingului şi ai altor ing-uri cu jargoane, au decis să scoată de pe piaţă vechiul Coke şi să-l înlocuiască cu New Coke. Rezultatul a fost o catastrofă pentru Coca Cola şi un scandal naţional. S-au organizat proteste, s-au trimis sute de mii de scrisori, s-a bîrfit şi s-a înjurat isteric (cum ar zice Cornel Nistorescu). Părea de-a dreptul o conspiraţie a serviciilor. Oameni isterici trimiteau scrisori senatorilor şi consgresmenilor, ameninţări Board-ului (Hurezeanu şi Buşcu încă n-au primit aşa ceva) şi, mult mai grav, nu cumpărau nici măcar o sticlă din milioanele puse în vînzare din noul Coke. Un bătrînel stătea trist pe o bancă, cu o cutie de New Coke în mînă. “They changed my coke” Cam aşa suna (citat aproximativ) o reclamă a celor de la Pepsi, care au prins rapid ideea. Pînă la urmă Coca Cola a evitat falimentul retrăgînd New Coke, reintroducînd tradiţionalul Coke (ăla cu gust naşpa) şi cerîndu-şi scuze public americanilor, într-o conferinţă de presă.

Cotidianul nu e bulina roşie, Caţavencu cu atît mai puţin.

Nici o strategie de marketing şi nici un jurnalist-vedet mai mult sau mai puţin expirat nu va putea readuce spiritul comunităţii caţavencilor (orice s-ar spune Cotidianul nu există decît prin Caţavencu – Raţiu nu are nici o treabă, nu reprezintă nimic în cazul ăsta). Nu vorbim despre oameni care vor articole pro-Băsescu şi pro-PDL, vorbim despre oameni care sînt obişnuiţi să se îmbrace într-un anume fel, să rîdă, să vorbească pe un anumit ton, să folosească un anumit vocabular, să comunice sau să tacă împreună într-un anumit fel. Iar p-ăştia nu-i păcăleşti cu isterii resentimentare şi cu bombe de presă. Degeaba scoţi mortul violat din debara şi cerşetorul amărît de sub podul de Centură, degeaba îţi dai foc în timp ce faci striptease, degeaba înghiţi săbii în timp ce fuţi pui de găină născuţi vii. Astea nu merg cu noi. Cotidianul nu are nimic cu impactul şi resentimentul. Sînt suficiente bombe sexy colorate şi campanii sub steagul roşu al invidiei şi resentimentului, pe toate fiţuicile şi canalele, ca să mai aevm nevoie de una. Şi, oricum, nu am avut nevoie niciodată. Nistorescu a făcut şi a dres la Bulina Roşie. So what? Cotidianul nu e bulina roşie, Caţavencu cu atît mai puţin. Cititorii caţavenci nu citeau bulina roşie nici atunci (sau dacă o citeau, o citeau distraţi, dacă nu chiar sideraţi).

Pînă să încerce el să-i arunce colacul lui Romoşan, bietul turnător a fost călcat de cincizeci de şalupe de mare viteză. Iar Nistorescu stă pe mal şi nu înţelege ce se întîmplă. Cam ăsta e online-ul.

Ceea ce n-a înţeles Nistorescu, pe lîngă spiritul Caţavencu, e că, odată cu internetul presa nu mai e bidimensională, ca un ziar de hîrtie ci tri sau cvadridimensională. Că nu poţi separa printul de online şi că printul oricum e pe ducă (de fapt e mort, mai merge doar din inerţie). Cu alte cuvinte, Nistorescu nu a înţeles nimic. Cum poate conduce un ziar caţavencian, în care printul şi online-ul se întrepătrund?

Iar ceea ce înseamnă online-ul şi cîte dimensiuni are acesta a avut ocazia să vadă ieri. Repet, asta nu înseamnă că a şi înţeles ceva. Comunitatea (a cititorilor, comentatorilor şi bloggerilor) a funcţionat ca un imens creier cu mii de conexiuni sau ca o lume cu sute de spaţii şi timpuri paralele, perpendiculare şi oblice. Cititorii s-au mutat de pe un blog pe altul şi apoi pe site, au ţinut cîte patru-cinci ferestre deschise, au comentat pe cîte trei bloguri în acelaşi timp, au plimbat ştiri de pe un blog pe altul, au căutat pe google, au investigat, bloggerii, la rîndul lor, au fost ba comentatori, ba autori de articole, ba cititori, ba investigatori. Unii au citit, comentat şi scris articole în acelaşi timp (mă număr printre ei). De exemplu, Robert Turcescu a anunţat pe Twitter că nu mai scrie la Cotidianul. Ştirea a fost preluată de un cititor şi postată pe un blog. În acelaşi timp alt cititor o dădea pe alt blog în timp ce un blogger o dădea mai departe pe blogul său. Eu şi cu Nedormitul jucam tenis cu replici la editorialele acre ale lui Nistorescu. Mie ştirea cu Pătrăşconiu  îmi venea pe feed de pe patru-cinci bloguri şi de la comentatorii de pe blogul meu, toate în decurs de două-trei minute. Asta în timp ce eu comentam la Tiberiu Lovin sau la Mihnea Măruţă care, la rîndul lor dădeau ştirea, primită de pe alte bloguri, site-uri, sms-uri, mobile sau twittere. Iar Nistorescu vrea să scoată, pentru toată lumea asta, un ziar de hîrtie, de impact, în tradiţia anilor 90. Păi pînă scrie el un editorial de căcat şi bagă trei investigaţii de la onomastica lui Geoană plus o anchetă burzuluită despre beizadele şi tot felul de spaime ale puţii lui oedipiene, pe net apar două mii de pagini A4 de articole, investigaţii şi comentarii plus iutuburile de la faţa locului, filmate cu mobilul. Şi toate de o mie d eori mai inteligente, mai relaxate, mai subtile şi mai pline de umor decît acreala indignată a unui bezmetic venit din trecutul jenant şi de căcat al ţării ăsteia. Dovadă: pînă să încerce el să-i arunce colacul lui Romoşan, bietul turnător a fost călcat de cincizeci de şalupe de mare viteză. Iar Nistorescu stă pe mal şi nu înţelege ce se întîmplă. Cam ăsta e online-ul.

PS. Oricît ar vrea să creadă asta cei de la Caţavencu, Realitatea, Cotidianul şi Caţavencu nu sînt entităţi separate. Toate sînt Caţavencu, dincolo de diferenţierile administrative interne, care, pentru public, sînt irelevante. Cînd au fost preluate de Caţavencu, Realitatea şi Cotidianul erau două pseudo-branduri (dacă erau şi atît) care s-au diluat în brandul Caţavencu (cel mai puternic brand cultural post-decembrist).

UPDATE. “They changed my coke”

UDPATE.

Apropo de argumentul: “E al lui, face ce vrea p… lui cu el” Iată un comentariu de pe blogul Art Historia (un blog care ar trebui să fie în orice blogroll – blogul lui Radu Oltean, un grafician pasionat de salvarea clădirilor vechi sau măcar a memoriei lor):

Ei bine, iata ce imi scrie pe blog cu nesimtire si nesfarsit grobianism domnu’ Titi (Dimitriu), apropo de patrimoniul construit:
 ” Proprietarul decide ce face cu bunul sau. Daca nu este el factorul de decizie, atunci avem de a face cu un sistem dictatorial. PROPRIETATEA ESTE GARANTATA DE STATUL DE DREPT. Asadar, eu, proprietarul, decid ce voi face. DaCA am hotarat sa iau un imobil labartat pe 1000 – 1500 mp in burucul targului, nu am facut-o pentru cahlele de teracota pictate de Luchian ori pentru tavanul cu fresca de Mirea (casa avea fresca a pictorului Mirea n.n.). Am facut-o ca sa fac acolo un turn care sa imi eficientizeze profitul… Nu ai decat sa cumperi dumneata restul imobilelor din centru si fa un parc tematic: “Bucurestii de altadata”. Pe cele cumparate de mine – lasa-le in pace, ca mi le gestionez eu singur! Vezi-ti dumneata de ale dumitale, ca nu vin in casa d-tale sa iti spun cum sa pui macrameul, cu colt, peste ecranul televizorului, sub pestele de sticla!”

ulterior, se ia de o cititoare, Irina, care locuise nu departe de casa Miclescu a carei tragedie o deplangea:

“spui ca ai copilarit “la 1 Mai, in apropiere de sos. Kiseleff, si stiu cum era odata casa asta… “ Ce pui de nomenclaturista ve fi si dumneata… cam stim cine locuia prin zona! Ambasada Sovietica si urmasii diviziei Tudor Vladimirescu… Bodnaras & co! Normal ca-ti pare rau dupa vremurile de odinioara, cand taticu’ venea cu Dacia neagra, cu numar scurt, cu portbagajul plin de cascaval, salamior si Pepsi de la Magazinul Partidului… Si cand voi huzureati in casele nationalizate, luate cu japca de la adevaratii lor proprietari…”

LINK.

Citiţi şi:

Mihnea Măruţă – Domino R-C. Şapte argumente că lui Vântu i s-ar putea trage de la “Cotidianul”