Conform Constituţiei decizia de desemnare a candidatului penru funcţia de premier aparţine Preşedintelui ales liber prin vot direct şi universal. Decizia de a accepta sau nu nominalizarea făcută de Preşedinte aparţine Parlamentului. E un compromis între cele două autorităţi care reprezintă voinţa cetăţenilor români, voinţă exprimată liber, prin vot direct şi universal. Dacă cele două autorităţi nu ajung la niciun compromis după cel puţin două nominalizări, Preşedintele poate dizolva Parlamentul, ajungîndu-se astfel la alegeri anticipate.

Noţiunea de majoritate parlamentară nu există decît în legătură cu un vot exprimat. Nu există majorităţi parlamentare fără vot, decise la cafenea, Grivco sau mai ştiu eu unde. Majoritatea parlamentară este expresia voinţei parlamentarilor, voinţă exprimată prin vot, nu este expresia deciziei unor lideri de partid care au negociat între ei. Niciun lider de partid nu poate spune că reprezintă o majoritate parlamentară atîta timp cît aceasta nu a fost consfinţită prin vot. Şi majoritatea parlamentară se defineşte relativ la o anumită decizie politică adoptată prin vot, nu se reportează şi nici nu se moşteneşte de la un vot la altul. Parlamentarilor care au participat la votarea moţiunii de cenzură nu li s-a spus că votează pentru un guvern PSD-PNL-PC-UDMR, condus de Klaus Johannis. Dacă PSD, PNL, PC şi UDMR fuzionează atunci se poate vorbi despre un partid cu majoritate absolută în Parlament, de un grup parlamentar comun. Dar nici asta nu schimbă prea mult datele problemei: această majoritate tot nu are dreptul să desemneze candidatul pentru funcţia de prim ministru, această atribuţie revenindu-i exclusiv Preşedintelui.

Parlamentul nu poate “alege”, nici la cafenea şi nici măcar prin vot, un candidat pentru funcţia de prim ministru. Singura autoritate care are acest drept este, conform Constituţiei, Preşedintele României. Parlamentul, repet, poate doar valida nominalizarea făcută de Preşedinte, nominalizare pentru care acesta răspunde politic. Înainte de a desemna un candidat pentru funcţia de prim ministru Preşedintele trebuie să se consulte cu partidul care are majoritatea absolută în Parlament (50% plus 1 dintre parlamentari) sau, în lipsa unui asemenea partid, cu toate partidele reprezentate parlamentar. Oricum, decizia alegerii persoanei revine în totalitate Preşedintelui.

Ok, să ieşim din litera Constituţiei şi să presupunem că poate exista o majoritate parlamentară  exprimată nu prin vot ci realizată la cafenea şi consfinţită prin documente comune (listă de semnături, de exemplu) sau declaraţii televizate şi că această majoritate ar avea dreptul moral să desemneze prim ministrul sau măcar să-i ceară imperativ Preşedintelui desemnarea unei anumite persoane pentru funcţia de prim ministru. Aici intervine responsabilitatea politică: Preşedintele României este responsabil pentru deciziile politice pe care le ia şi răspunde politic pentru ele. Nu se poate scuza: “Nu io! Nu io! Am semnat da io n-am vrut, m-a obligat ăştia!” Preşedintele împarte răspunderea politică a performanţelor Guvernului împreună cu majoritatea parlamentară care a votat şi care susţine Guvernul. Nu-i poţi cere Preşedintelui să semneze ca primarul şi să şi răspundă pentru asta. Politic răspunde pentru prim ministrul pe care l-a desemnat.

Semnătura pe actul de desemnare a candidatului pentru funcţia de prim ministru nu este un aviz consultativ, nu este nici măcar un aviz, este o decizie politică pe care Preşedintele o ca ia şef al statului şi ca reprezentant ales al cetăţenilor României. Reprezentatitvitatea nu se măsoară în procente. Preşedintele ROmâniei este reprezentatnul ales al tuturor cetăţenilor români, indiferent de procentul care a cîştigat alegerile, indiferent de numărul de voturi pe care l-a obţinut. Timp de cinci ani, cît durează mandatul, el reprezintă, prin delegare, voinţa cetăţenilor României.

UDPATE.

Cum se zice Johannis pe băsesciană:

via Cristi Pătrăşconiu / Vox Publica