UPDATE (luni 16 nov, 11:22)

Interviul s-a amînat pentru marţi 17 nov, ora 11.00 (pe basescu-live.ro). A intervenit ceva în programul Preşedintelui şi nu poate participa astăzi la interviu. Asta înseamnă că mai aveţi la dispoziţie încă 24 de ore pentru a pune întrebări Preşedintelui.

 

Mîine (azi, luni, 16 nov – LATER EDIT), în direct, pe basescu-live.ro. Moderator va fi însuşi Bleen (e prima oară cînd apar în faţa unei camere de filmat, aşa că emoţiile şi eventualele bîlbe sînt scuzabile). Întrebările le puteţi pune la comentariile acestei postări, astă seară, la noapte şi mîine dimineaţă, pînă la 11.00.

Nu, nu e o glumă. E pe bune. Am aşteptat confirmarea finală ca să dau anunţul public (fiind campanie electorală, programul Preşedintelui e destul de încărcat). Deci, mîine, luni, la ora 11.00, pe basescu-live.ro, în direct, Traian Băsescu va răspunde întrebărilor voastre, ale cititorilor blogului. Probabil nu va putea răspunde tuturor întrebărilor, aşa că va trebui să selectez din ele.

E bine să fie cît mai scurte, fără introduceri şi explicaţii lungi, fără mîrlănii, fără linguşeli şi fără chestii aruncate la fileu. Nu e nici un exerciţiu de admiraţie dar nici un mod de a arunca obişnuitele lături sau de a-ţi satisface obsesiile anti sau pro Băsescu. De cîte ori nu vi s-a părut că jurnaliştii pun întrebări aiurea, linguşitoare sau tendenţioase, irelevante sau pur şi simplu tîmpite? Ei bine, acum aveţi ocazia să puneţi întrebările voastre şi să aflaţi ce vreţi voi să ştiţi, ce vă interesează pe voi, nu ce cred jurnaliştii (bişnuitele întrebări jurnalistice: “Poporul vrea să ştie, pe popor nu-l interesează asta, poporul e scîrbit, poporul e cretin, poporul nu înţelege etc etc”).