De ce votăm cu Geoană. Linişte şi stabilitate.

Votăm cu Geoană fiindcă ne aduce linişte, stabilitate şi înţelegere, ne aduce o majoritate stabilă, un guvern şi un prim ministru acceptat de această majoritate. Ok, e un om de paie, componenţa guvernului va fi decisă de partid (pentru a cărui conducere se bat Liviu Dragnea şi Adrian Năstase), de baronii locali, de Vanghelie, Hrebenciuc, de Iliescu, Mazăre şi Oprişan, justiţia va fi blocată (puterea va fi în mîinile celor mai mari inamici ai justiţiei: Năstase, Vanghelie, SOV,  Patriciu şi Voiculescu), reformele vor fi blocate (Geoană a declarat că nu va reduce personalul din administraţie), educaţia va reveni la sistemul socialist (aşa-zisul proiect Andronescu), SOV, Patriciu şi Voiculescu au liber la resurse statului, industria energetică va fi anexată lui patriciu şi “partenerilor” săi ruşi (cu largul sprijin al lui Geoană însuşi),  “politicile” sociale pasive (pomenile de tip PSD, duse de Mazăre şi Vanghelie la nivel de artă) vor cunoaşte un nou avînt în următorul cincinal dar, cu toate astea, va fi bine. Va fi linişte.

Nu contează ce se va întîmpla în economie, justiţie, educaţie, administraţie şi relaţiie externe, nu contează că reforma constituţională nu va fi pusă în aplicare, contează că va fi linişte. Nimeni nu se va certa cu nimeni. Toată lumea se va înţelege iar eventualele neînţelegeri privind prada vor fi rezolvate după codul onoarei (omerta, parcă-i zice) în spatele uşilor închise.

Astfel, trăgînd linie, putem spune că singurele lucruri bune (cel puţin în aparenţă) pe care ni le propune Geoană sînt liniştea şi stabilitatea.

Ce-i uneşte pe PSD, PNL şi UDMR. Care e scopul creării acestei majorităţi?

În primul rînd să ne aducem aminte ce-i uneşte pe pesedişti şi penelişti, pe Geoană, Hrebenciuc, Iliescu, Năstase, Vanghelie, Mazăre şi Crin Antonescu, Tăriceanu, Norica Nicolai, Fenechiu şi Bogdan Olteanu: ura pentru Băsescu. Majoritatea formată din PSD, PNL şi UDMR nu e decît o majoritate cu scop electoral, şi anume, plecarea lui Băsescu de la Cotroceni. Acesta e singurul proiect al acestei majorităţi, acesta e motivul pentru care au fost trîntite guvernele Boc şi Croitoru şi s-a amînat votul pentru guvernul Negoiţă, acesta e motivul pentru care a fost inventat Johannis.

Odată plecat Băsescu, majoritatea PSD-PNL-UMDR nu mai are nici proiect şi nici nevoie de Johannis. Va mai funcţiona doar în asaltul final împotriva justiţiei şi atunci cînd va fi împărţită prada. Pentru a avea linişte mediatică (căci dacă Băsescu a fost învins de imperiile media, cu toată popularitatea lui, ce şanse ar avea Geoană în faţa acestor imperii?) noul preşedinte împreună cu noua putere le va da lui SOV,  Patriciu şi Felix ceea ce doresc (vor sta cinci ani mulţumiţi şi îşi vor face siesta şi vor reacţiona doar din cînd în cînd, atunci cînd puterea politică nu-şi plăteşte taxa de protecţie). Fiecare îşi va lua partea lui, cu observaţia că PNL nu are cu ce şantaja PSD-ul. Asupra prim ministrului decide preşedintele (adică un pesedist) şi chiar dacă PNL se va supăra şi va încerca să trîntească guvernul, pînă la urmă tot va trebui să accepte condiţiile PSD-ului, oricît de umilitoare ar fi, atîta timp cît, de frica anticipatelor, parlamentarii vor accepta orice guvern propus de Geoană (şi de cei care au decizia în PSD: Năstase, Hrebenciuc, Vanghelie, Dragnea, Oprişan, Mazăre, Nica etc).

Ce se va  întîmpla cu Johannis, totuşi? Are viitor ca prim ministru?

Cred că semnalul l-a dat Johannis însuşi atunci cînd a cerut să mai rămînă primar încă  patru sau şase luni (în condiţiile în care baronii PSD i-au transmis că în patru luni îl termină).   Ce l-ar face să ceară asta dacă nu nesiguranţa că va putea rămîne premier mai mult de şase luni? Cum se face că tocmai cel mai important om al noii construcţii politice, simboilul acesteia, nu are încredere în ea? Johannis crede atît de mult în proiectul Johannis încît primul lucru la care s-a gîndit este o strategie de ieşire, un plan B în caz că lucrurile nu merg, o plasă de siguranţă. Ca să nu mai vorbim de lipsa de caracter, oportunismul, superficialitatea şi laşitatea lui Johannis, de faptul că Johannis a acceptat să intre în acest proiect doar din vanitate şi ambiţie personală. Johannis ştie că nu are niciun viitor ca prim ministru şi şi-a luat bilet dus-întors dar îi surîde ideea de a fi prim ministru, chiar şi pentru doar patru luni.

Geoană e schimbarea.

Geoană a venit la conducerea PSD cu ajutorul filialelor din Transilvania şi al Grupului de la Cluj. Mulţi oameni şi-au pus atunci speranţa în el şi într-o reformă reală a partidului. Între timp s-a dezis de aripa reformistă din PSD pe care, împreună cu Iliescu, Năstase, Hrebenciuc şi baronii locali, a eliminat-o din partid, a a cceptat protecţia acestora şi le-a predat necondiţionat partidul pe care-l primise în aprilie 2005. Ba nu, greşesc, nu necondiţionat, a avut totuşi o condiţie: să rămînă preşedinte al partidului. O funcţie decorativă pentru care a sacrificat totul: pe cei care l-au ajutat să ajungă la conducerea partidului, orice idee de reformă şi chiar partidul în întregul său.Va face altfel odată ajuns la Cotroceni? Am citit bloggeri (liberali) care declară că n-au motive să nu creadă că Geoană se va rupe de sub tutela lui Năstase, Iliescu, Hrebenciuc, Vanghelie şi a baronilor locali. N-am înţeles totuşi de ce n-au motive. Dacă ar scoate capul din nisip şi din propria minciună, le-ar găsi citind istoria politică a lui Geoană. E simplu: Geoană e o plantă agăţătoare, care ia forma şi culoarea copacului de care se agaţă. E simbiotic şi mimetic. Nu are formă, nu are istorie, nu are însuşiri. Din punctul ăsta de vedere nici Johannis sau Crin nu sînt departe de Geoană (deşi nu-l egalează în talentul de a fi o zeamă lungă care ia forma vasului în care e turnată).

E, acum că v-am convins, duceţi-vă şi votaţi-l pe Geoană.

PS. Articolul e scris repede, pe genunchi. Îmi cer scuze pentru precaritatea formulărilor.