Bleen » boc

În curînd, Abocalypse Now!

Bleen — Tue, 12 Jan 2010 01:20:48 +0000

V-am zis că după ce articolele politice, serioase, se vor muta pe Madame Blogary, îmi reiau vechile obiceiuri de acum un an şi ceva.

Un nou serial de ficţiune politică: Abocalypse Now! (titlu provizoriu). Probabil chiar astă seară va fi gata primul episod. Deocamdată n-am decît prima scenă şi un plan general. Şi personajele. Încă nu m-am decis la toate, însă Boc va fi sigur Willard (Martin Sheen) iar Cristian Preda va fi col. Kurtz (Marlon Brando). Blaga va fi generalul Corman (G.D. Spradlin), Berceanu, col. Lucas (Harrison Ford) iar Videanu, civilul (CIA?), Jerry (ăla cu “extreme prejudice”). Honorius va fi sigur Clean (Lawrence Fishborne). Încă nu l-am găsit pe Kilgore (Robert Duvall). Elena Udrea va fi toate cele 3 playmates (May, December şi care mai era). Hm, Stolo ar fi bun de Kilgore. Sau, de ce nu, de fotojurnalist (Dennis Hopper).

Ca avanpremieră, o scenă din Apocalypse Now!, originalul (scenă tăiată şi încărcată chiar de mine pe Youtube – scena în care se vede cel mai clar influenţa lui Aguirre, der zorn Gottes):

Mie îmi place de guvernul Boc

Bleen — Mon, 21 Dec 2009 23:55:45 +0000

Pur şi simplu. Deocamdată nu am timp să scriu mai mult şi să dau explicaţii dar mie îmi place. La urma urmei nu Băsescu şi PD-L au cîştigat alegerile în 2008 şi 2009? De ce atîta nemulţumire că în guvern sînt pedelişti? Şi că şeful guvernului e preşedintele PD-L? Şi că printre miniştri sînt vicepreşedinţi ai PD-L?

Următorul prim ministru va fi….

Bleen — Wed, 14 Oct 2009 10:52:39 +0000

Note: There is a poll embedded within this post, please visit the site to participate in this post's poll.

PD-L a căcat steagul

Bleen — Mon, 31 Aug 2009 12:55:20 +0000

Guvernul îşi asumă răspunderea pe Codul Andronescu, a anunţat Dan Nica.

PS. Alegerile prezidenţiale, pe 22 noiembrie şi 6 decembrie.

Sursă: Hotnews

“Picăboc!”

Bleen — Thu, 16 Jul 2009 17:01:24 +0000

Supa dumneavoastră! V-am reîncălzit-o.

“Picăboc!” (9 septembrie 2008)

Din episodul anterior: Călin se pregăteşte să treacă podul, MiniMe are un coşmar cu Fatim, Zmeus şi Adunătura o trimit pe Ea Însăşi să se arunce în faţa bicicletei lui Călin şi să facă pe căprioara rănită pentru a-i dsitrage atenţia iar Severus & Avraamescu pîndesc, pregătiţi să-l înjunghie cu Parkerele şi să-i ţină o morală soră cu moartea.

Mai erau cîţiva metri pînă la pod…cam două lungimi de Porsche, gîndi Călin, pedalînd.

“Gîndesc şi pedalez… Ce chestie, nu credeam că pot să le fac pe amîndouă odată….Ba chiar mai mult decît atît, pedalez şi gîndesc şi, în acelaşi timp, mă gîndesc că pedalez şi gîndesc. Asta înseamnă că am conştiinţă de sine? Deşi mai corect ar fi conştiinţă de mine, cred…. Nu? Ar fi o dovadă de schizofrenie galopantă să vorbesc despre mine la persoana a treia…. Întrebare: cum poţi să dai dovadă de schizofrenie galopantă cînd tu pedalezi, nu galopezi? Băga-mi-aş, dacă nu mă certam cu Zmeus, acuma puteam să-i sun pe Patapievici, Pleşu şi Liiceanu şi să-i întreb. Asta e, unde dracu sunt intelectualii cînd ai nevoie de ei? Ce să fac, trebuie să gîndesc singur, cu mînuţa mea…. Pe Zmeus îl doare în pixul lui Cărtărescu, cînd vrea să gîndească, cheamă Sfînta Treime… sau sau Am încercat şi eu cu Atovărăşiţei şi… pula! Mi-a făcut o pictură murală cu Femechiu, cu vai, în mărime naturală, pe funcţie de sfînt, numai că în loc de aura în jurul capului i-a desenat cinşpe steluţe. Şi ce era mai nasol, nici o zvastică pe cur.”

Deodată se auzi o bufnitură. Era o căprioară blondă, îi sărise în faţă. “Am lovit-o. O mai trăi? Să-i verific pulsul.” Îi luă mîna şi începu s-o mîngîie uşor. Căprioara deschise ochii ameţită:
- Unde sînt? Ce s-a întîmplat?
“Fuck, ce-i zic? Nu-mi vine nimic. Cum scria în Ghidul de Conversaţie al lui Fincălştain? A! Am găsit!
- Domnişoară, iţi plac sporturile cu pedale? Te pricepi? Îmi arăţi şi mie? Deodată se auzi un fîlfîit de aripi… “Corul Îngerilor, gîndi Călin. De cîte ori se aude fîlfîit de aripi înseamna că a mai căzut un înger…..ăsta o fi Avraamescu? Era şi timpul.”
- Nu, Stăpîne, sînt eu, papagalul lui Fincălştain, Andronicus.
Speriată de papagal, căprioara blondă tresări şi dădu să se ridice, din reflex. Îşi aduse aminte că e rănită şi se lăsă din nou pe spate, gemînd. Prea tîrziu. Din decolteul generos îi căzuse un bileţel roz.
- Stăpîne, e o capcană, fugi! Uite bileţelul roz! ţipă exaltat Andronicus.
Călin, cu mîna tremurîndu-i de emoţie, luă bileţelul şi începu să citească: “Dragă Zmeus, dacă le spui la procurori să-l lase pe Don Sile Pietrol să se joace cu puţul în ţărînă. Pup. Al tău pe veci, Călin” Brusc, venind de undeva din adîncurile fiinţei, îl năpădi un val de nostalgie… Cu lacrimile şiroindu-i pe obraji, repeta mecanic, în neştire
- Pup. Al tău pe veci, Călin. Pup. Al tău pe veci, Călin. Pup….

Luat prin surprindere de această întorsătură neaşteptată a lucrurilor, papagalul Andronicus uită toate învăţăturile lui Fincălştain şi rămase în aer fîlfîind a pagubă. Ea Însăşi sări sprinţară în picioarele-i lungi (scenă la care toţi jurnaliştii din sală începură să fluiere ţinîndu-se cu mîna de prohab şi să ţipe “Fute-o bă!”, spre dezgustul Sfîntului Sinod, al Comisiei Europene, al iubitelor şi al nevestelor).
- Severuse, Avraamescule, săriţi, voinicii mei! urlp Ea Însăşi din adîncul decolteului.

Alertat de ţipete, Fatim îl luă pe MiniMe în braţe şi fugi spre locul accidentului politic, ţipînd
- Mitzura! Mitzura! Micuţule, smulge-mi tu părul din cap, că eu am mîinile ocupate.
În acelaşi timp cu cei doi, ajunseră pe pod şi Fraţii Buzeşti ai Adunăturii, Severus & Avraamescu. Severus se uită la Fatim (care îl ţinea în braţe pe MiniMe) şi zise, lăsînd să-i cadă Parkerul din mînă:

– Sînt mîhnit. Totul e deşertăciune. N-are nici un rost. Avraamescu dădu şi el cu ochii de icoana Dreptei Alianţe, Fatim cu Pruncul. Începu să i se zbată un ochi, apoi şi al doilea, încleştă pumnul frîngînd Parkerul în două, privirea i se înceţoşă, simţi că-l ia ba cu friguri, ba cu călduri, mai apucă să urle: “Trădare!”, şi căzu într-o adîncă depresie.

- Pruncule, cîte kile ai? rupse tăcerea Fatim, într-un moment de luciditate.
- Ultima oară cînd m-a cîntărit Turambar, de Sfîntu Gheorghe, aveam în jur de 35-40. Da’ cred ca pînă în noiembrie ajung la 20, maxim 25. Sunt la cură.
- Piticule, eşti greu, nu cred că mai pot să te ţin. Toată Adunătura, strînsă la locul accidentului, privi ingrozită spre cei doi şi ţipă:”Picăboc!” Fatim îi dădu drumul să cadă şi cu siguranţă că şi-ar fi spart ochelarii şi capul de caldarîm dacă nu-l prindea Călin. Văzîndu-se în braţele lui Călin, piticul începu să gîngurească, să-şi sugă degetul şi să dea fericit din picioruşe.
- S-au regăsit! oftă publicul în cor.

Molipsit de atmosfera de împăcare şi regăsire, Fatim se apropie de Avraamescu şi scoase un tub din buzunar:
- Întinde palma. E Rudotel. Se suge.

Călin era fericit. Aproape fericit. Simţea că-i lipseste ceva dar nu-şi putea da seama ce. Deodată, o umbră îi atrase atenţia în capătul celălalt al podului. Era o siluetă. Inima începu să-i bată tare, mai să-i spargă pieptul. Simţi cum i se înmoaie genunchii de emoţie. I-l dădu pe MiniMe lui Severus.
- Ţine-l tu.

“Sînt eu, Fatim, Cel Ce Vorbeşte Cu Tine În Somn”

Bleen — Wed, 15 Jul 2009 08:21:24 +0000

Un episod dintr-un serial mai vechi, de cînd aveam inspiraţie mare şi trafic mic. Avînd în vedere că mi-a tăiat Poirot la operaţie nervul de blogging şi că am epuizat toate link-urile către textele altora, m-am gîndit că ar fi o soluţie uşoară, de vară, trăitul din amintiri. Mai ales că pe vremurile alea, cînd scriam texte lungi şi bune, nu ca acum, scurte şi proaste, nu prea se înghesuiau vizitatorii pe blog.

“Sînt eu, Fatim, Cel Ce Vorbeşte Cu Tine În Somn” (6 septembrie 2008)

Din episodul anterior: E noapte. Adunătura de pedelişti în frunte cu Zmeus, toţi voinici cu puşca lungă (mai puţin MiniMe), stau la pîndă de ciocoi cu papion pe Podul Înalt de la Mărăcineni. În lipsa ciocoiului-şef cu papion, Don Dinu, zis şi Sile Pietrol, voinicii lui Zmeus se mulţumesc şi cu reprezentantul acestuia în teritoriile ocupate, Călin, file de cec. La postul de comandă din Dăbuleni, Fincălştain, Mircică şi Adi urmăresc acţiunea în globul de cristal, pregătiţi să-i trimită în ajutor lui Călin, în lipsă de mineri, găştile de interese de la Rompietrol şi Armata Salvării.

La celălalt post de comandă, al Adunăturii, Zmeus pregateşte planul de bătaie împreună cu Valericus Strategikon.
- Prea Minunatule Smeus, îngăduie-mi să mă exprim. Am seva pe suflet, zise Strategikon, scoţînd un memory stick din USB-ul lui iStolo.
- Servule Valericus, ştii bine că te-am adus la noi pe post de Strategikon-Şef pentru ce ai pe creier, nu pe suflet. Nu, nu-ţi îngădui să te exprimi. Ce-o să faci? O să mai dai în gît la Agenţia de Monitorizare a Presei? Docil, Strategikon lăsă privirea în jos şi începu să se joace cu butonul de on/off al lui iStolo.

- Copiii mei, soldăţeii mei de plumb, avem nevoie de o diversiune, ceva. Trebuie să-i distragem atenţia lui Călin iar în timpul asta, Severus şi Avraamescu Cel Iute la Mînie să-l atace pe la spate, să-l înjunghie cu Parkerele şi să-i ţină o morală soră cu moartea. Aţi inţeles? tună Mai Mult Ca Perfectul. Işi drese vocea…
- Am tunat prea tare?
- Nu, iertată să-mi fie remarca, Atotcuprinzătorule, dar eu consider că ai tunat exact atît cît trebuie, potrivit în formă şi genial în fond. Ca de obicei. Pardon. Sorry. Scuze. Iartă-mă. Îmi pare rău, îi zise verde-n faţă Cezar, scuze, Preda.
- Da’ tu cine eşti?
- Eu? Eu nu sunt. Eu sunt cel ce nu este. Scuze. Îmi pare rău. Iartă-mă…
- Ok, ok, scuteşte-mă, Cel Ce Nu Eşti Şi, crede-mă, Nici Nu Vei Fi.
Zmeus işi aprinse o ţigară şi se întinse pe spate…
- Hai, veniţi cu idei! Care e diversiunea?
Tocmai de clipa în care vor fi luaţi la intrebări şi puşi să aibă idei le era cel mai teamă. Fiecare începu să-şi facă de lucru cu cîte ceva, sperînd să scape neascultat. Ca întotdeauna cînd era vorba de venit cu idei, în şedinţele strategice ale Adunăturii se lăsă o linişte neputincioasă.
- Mi-a venit o idee! sări Vameşul Rousseau, artistul politic naiv. Rămaseră interzişi cu toţii. Vameşul nu mai avusese decît o idee pînă acum în toată activitatea sa politică, şi p-aia o epuizase în bătălia pentru Bucureşti.
- Sa auzim, Vameşule. Hai, nu-ţi fie teamă…vrem soluţii, nu discuţii…ba, futu-vă muma-n cur, nu mai rîdeţi de el că se intimidează…iartă-i Taciturnule, că nu ştiu ce fac. Bine, fie vorba între noi, nici tu nu ştii ce faci…. dar asta nu e un lucru rău. E bine că nu ştiţi ce faceţi. Astfel nici inamicii nu vor şti. Asta e cea mai bună strategie de contraspionaj: să nu ştii ce faci şi să nu faci nimic.
- Mărite Zmeus, eu m-am gîndit s-o trimitem pe Ea Însăşi să-i distragă atenţia lui Călin. Gîndiţi-vă, o căprioară, blondă, rănită pe pod, chiar cînd trece Calin…. El, un gentleman, elegant şi delicat, sensibil la blonde, se dă jos de pe bicicletă, se apropie de ea s-o ajute, ea rănită, cu ochii mari, geme încetişor, neajutorată, el se apleacă, ii ia mîna într-a lui, o priveşte în ochii mari, îi verifică pulsul, o atinge….
- Auzi bă boule, tu ţii cu ursu’?
- Nu, Prea Mărite. Cu Cosmeanu.
- Tembelule, nu la Gazeta Suporterilor Mei De Elită mă refeream. Sări peste faza cu “îi ia mîna, o priveşte în ochi, îi verifică pulsul, o atinge”….ok, hai să zicem că în ochi poate s-o privească dar dacă o atinge şi îi ia mîna, dau marinăria jos din pod şi vă bat pe toţi! Da’ cine-i Călin ăsta, mă? Sanitarul pădurii? Pe Adi l-a atins, lui Papaşa Ilici i-a verificat pulsul, lui Mircică i-a luat mîna…..de Ea Însăşi nu se atinge, aţi înţeles?
Vameşul Naiv, încolţit şi luat prin surprindere de reacţia lui Zmeus, îl chemă în ajutor pe Cezar, scuze, Preda:
- Cezărică, zi descîntecul!
Umil, Cel Ce Nu Este începu incantaţia:
“Tatăl nostru
Care eşti aci de faţă
Sfinţească-se numele tău în Sondaje
Fie Impărăţia Ta
Şi numai a Ta
Precum iarna nu-i ca vara
Pîinea noastră cea de toate vilele
Dă-ni le nouă astăzi
Şi, accentuez, ne iartă nouă greşelile
Precum şi noi am iertat peremiştilor noştri
Şi nu ne duce pre noi pe programul doi
Ci ne izbăveşte de Avraamescu
Că a Ta este Ea Însăşi
Puterea şi Opoziţia
Rîul şi ramul
În Numele Tău
Al Ăleia Mici
Al lui iStolo
Adio Bip”
Impresionat de talentul în arta pardonului pe care îl arăta Cezar, scuze, Preda, Zmeus se mai domoli.
- OK, Ea Însăşi, du-te pe pod şi fă pe căprioara rănită, dar să nu te prind că-l laşi pe Călin să te atingă sau să-ţi verifice pulsul că îl bat pe Cezar, scuze, Preda de răsună valea.
- Cum ţi-e voia, Mărite Pisi, zise ea şi se ridică deja schiopătînd ca o căprioară rănită.
- Severuse şi Avraamescule, cînd el se apleacă s-o ajute, voi săriţi cu Parkerele şi-l înjunghiaţi.
- E principial şi moral să-l înjunghiem pe la spate, Stăpîne?
- Nu, tîmpiţilor. Şi nici nu trebuie să fie.

O privi cum se îndepărtează şchiopătînd şi îşi şterse o lacrimă din colţul ochiului stîng sau drept.
- Mi se rupe sufletul cînd o văd suferind, aşa rănită.
- Şi nouă ni se rupe, zise în cor Adunătura.

În groapa din şosea, unde-şi avea avanpostul de observaţie, MiniMe urmărea atent apropiindu-se silueta lui Călin pe bicicletă. Deodată, spre groaza sa (îi era frică de întuneric, de ţînţari, de poduri, de biciclişti şi de orice, în general), simţi o mînă pe umăr şi o răsuflare necunoscută în obrazul stîng.
- Nu te speria, micuţule. Sunt eu, Fatim, Cel Ce Vorbeşte Cu Tine În Somn. Mergeam pe pod, sperînd să mă întîlnesc cu Dumnezeu, Moise, Fecioara Maria, Allah, Napoleon, Ceauşescu, Aristotel, Hitler, Seneca, Arafat sau Bumbescu şi am văzut o mogîldeaţă la Orizont. Mi-am zis: cum dracu, n-am trecut de Orizont? Parcă a doua staţie de la Ho Şi Min era Favorit, din cîte mai ţin eu minte. Sau Ho Şi Min sunt două staţii? Hm, ce s-a schimbat Bucureştiul în doar 3 luni, de cînd a venit Che Gargara la Primărie! Mă rog. Mă bucur că eşti tu, Micule Napoleon, ultimul meu prieten. Căci, nu-i aşa, zise el smulgîndu-şi calm părul din cap, prietenul la nevoie se cunoaşte. Deci, cum spuneam, mă bucur să te cunosc. Eu sunt Horea, Cloşca şi un pic Crişan, tu cine eşti şi ce cauţi aici? Ce vrei de la mine? De ce nu mă laşi în pace? De ce mă urmăreşti? Aha, te ştiu. Eşti ăla de la scara doi, care parchează pe locul meu. Te-am văzut odată cînd băteai covoarele şi dădeai tot praful spre mine, dinadins. Tu mi-ai furat preşul de la intrare! Deci, eu mă numesc Fatim. Mă duc să fac pipi, nu vă supăraţi, domnule, puteţi să-mi ţineţi rînd pînă mă întorc?

UPDATE. Iată că n-am epuizat link-urile: Marius Cosmeanu – Cele mai bune universităţi din lume

Derbedeul dracului

Bleen — Tue, 09 Jun 2009 12:12:07 +0000

Am scris despre Boc că e un comunicator execrabil iar apariţiile sale publice sunt ridicole. Retractez. Are potenţial. Replica de la Antena 3, chiar dacă nu a ştiut că microfonul a rămas deschis, e de nota 10. Dacă o scotea înainte de alegeri, lua procentele de care avea nevoie să-i depăşească pe pesedişti. Roboţelul a căpătat viaţă, are conştiinţă, s-a umanizat. Visul lui de roboţel mic, trist şi silitor a devenit realitate: e viu, e uman, încă puţin şi ar putea fi considerat chiar politician! Asta e tactica, asta e soluşia, o asemenea replică îi poate creşte încrederea publică chiar şi cu zece procente şi îi poate schimba imaginea pentru totdeauna. Începe, dacă nu să arate, măcar să sune a Prim Ministru. Nu am urmărit reacţiile dar sper să se facă scandal şi sper să nu-şi ceară scuze, să retracteze sau să revină la imaginea lui de pitic nevinovat şi politicos care îşi cere scuze că există. Dacă e preşedinte de partid şi prim ministru n-are voie să-i fie ruşine şi să-şi ceară scuze.

Nu trebuie să facă bine în faţa oricui, ca să-l iubească poporul. Poporenii nu iubesc astfel de personaje, ba dimpotrivă, rîd de tocilari politicoşi şi de treabă sau chiar mai mult, îi urăsc fiindcă le aduce aminte de propriile laşităţi, umilinţe şi neputinţe. Le e mai uşor şi mai reconfortant să se identifice cu impertinenţii şi ireverenţioşii. Întotdeauna în celebra remarcă “E cuminte şi de treabă, e politicos şi spune sărumîna la toţi vecinii” există o nuanţă de dispreţ.

Rugăciune forfetară

Bleen — Tue, 14 Apr 2009 09:25:27 +0000

GIizăs Tache, pe Tachepedia, meditează la boc şi îi dedică una mică: Rugăciune forfetară.

Un editorial excelent despre impozitul forfetar

Bleen — Mon, 13 Apr 2009 13:47:36 +0000

Sorin Pâslaru, în Ziarul Financiar.

Unde e entuziasmul tembel de altădată?

Bleen — Thu, 18 Dec 2008 21:58:52 +0000

Asta e prima putere de după 90 care nu beneficiază de iluziile şi entuziasmul popular. Şi nu e deloc rău. Alianţa PDL-PSD e o înfrângere usturătoare a nucleelor dure ale celor două partide (mă refer la susţinători). Galeriile de la peluze sunt dezamăgite şi furioase. Eu personal sper să fie într-atât de dezamăgite şi furioase încât să părăsească stadionul şi să ne mai scutească. Făceau prea mult zgomot şi ne distrăgeau atenţia de la adevărata miză a jocului.

Ambele partide au o problemă extrem de serioasă de identitate şi de mesaj. Ceea ce înseamnă că, vor nu vor, va trebui să-şi schimbe temele de acum încolo.

CNSAS, oligarhii, mogulii, baronii, lustraţia, burghezo-moşierii, mineriadele, comuniştii, anticomuniştii, securiştii, dizidenţii, informatorii, Piaţa Universităţii, nu ne vindem ţara, temele lui Iliescu (polarizarea socială, concentrarea mijloacelor de producţie, discrepanţa dintre bogaţi şi săraci) au murit cu această ocazie. Unele dintre ele îşi vor face loc în istorie dar politic şi-au dat duhul (asta nu înseamnă că nu vor mai fi vânturate şi că nu se va încerca resuscitarea lor).

Depinde de cele două partide dacă şi cu ce vor şti să le înlocuiască.