Bleen

A joke is a very serious thing (Churchill)

Featured Ad

Articole cu eticheta ‘campanie electorala’

TRU – “Am evitat catastrofa! Ne putem decide viitorul?”

“Însă campania de rutină a fost dominată de motorul mediatic. Zidul televizat al oligarhiei s-a prăbuşit peste ultima fărîmă de bun simţ. O operaţiune uriaşă de răsucire a minţilor şi de strivit adevărul s-a pus în mişcare, îndemnînd fiecăre persoană liberă din România să celebreze viclenia, şantajul, prostituţia morală şi, în fine, principiul neîncrederii absolute. Efectul urmărit de această campanie a fost dizlocarea generală a valorilor. Efectul obţinut: revolta declanşată, cu ultimele puteri, de un public aproape spălat pe creier. Din momentul în care Dinu Patriciu a prefaţat trucajul filmat care sugera că Traian Băsescu a lovit un copil, partida era jucată. Difuzat de 1178 de ori în 12 ore pe trei canale, filmul a scos de sub anestezie o mare parte a publicului. Tratamentul simultan barbar şi meschin la care a fost supus candidatul Băsescu a forţat o reacţie publică decisivă, din partea unui public de multă vreme oxidat şi saturat de deşeuri. Restul a venit în cascadă: sfidarea imbecilă de la Timişoara, întîlnirea viitorului Preşedinte-Vasal Mircea Geoană cu S.O.Vîntu, bateria de sondaje falsificate de INSOMAR şi CURS. Toate au degajat aroganţa unui sistem care s-a declarat cîştigător înainte de consultarea populară, promiţînd, astfel, explicit, românilor un viitor regim de dominaţie fără recurs.”

Comentarii (8)

Geoană: caseta

via Cristian Grosu

Comentarii (74)

Filmul cu Geoană

Anca Alexandrescu (fosta consilieră a lui Adrian Năstase) scrie pe blogul său:

“Si daca mai ai nevoie de inca un argument ca trebuie sa iti dai demisia (desi cred ca aveai destule), Mircea Geoana trebuie sa iti spun ca am vazut cu ochii mei filmarea cand cineva din partid iti dadea o suma de bani pentru campanie si ii bagai cu nonsalanta in buzunar. 5000 euro! Iti amintesti despre cine este vorba? Hai, contrazice-ma daca poti!”

via Hotnews

PS. Dan Andronic scria despre casetă acum cîteva zile pe blogul său, următoarele: “Ce conţine? N-am de gând să spun mai mult decât că nu are nici o conotaţie sexuală. Dar asta nu înseamnă că nu mi s-a făcut greaţă!”

Comentarii (29)

Lăcomia salvează România

26 noiembrie 2009

În sondaje Geoană are aproape nouă procente în faţa lui Băsescu, candidează în grup cu Johannis şi Crin Antonescu, are trei partide mari în spate, PSD, PNL şi UDMR, sprijinul lui Vadim (locul 4 ăn primul tur, cu peste 500 000 de voturi), aproape toate televiziunile (Realitatea TV, TVR1, TVR2, Antena 3, Antena 1, Antena 2 şamd), ziare, posturi de radio, site-uri politice, bloguri, mii de primari, structura teritorială şi logistica a două mari partide, oameni de afaceri, două institute de sondare etc.

Băsescu are de partea sa un singur partid (şi ăla demoralizat şi demobilizat), niciun candidat important din turul 1 care să-l sprijine, cîteva televiziuni de nişă sau cu audienţă scăzută (B1TV, OTV, Etno TV), pe marile televiziuni are embargou, e supus unui adevărat linşaj mediatic 24 din 24, nu-şi poate transmite mesajele decît prin intermediul unui site, a unui ziar şi cîtorva bloguri. Trebuie să fie agresiv, să atace pentru a recupera distanţa care îl desparte de Geoană, dar nu o poate face atîta timp cît electoratul vrea linişte, nu un scandalagiu notoriu. Singura sa şansă e să-şi provoace adversarul la cît mai multe confruntări directe, pe care însă acesta le evită constant, neacceptînd decît una singură.

7 decembrie

După numărătoarea oficială a voturilor, făcută de BEC, devine clar că Traian Băsescu a cîştigat al doilea mandat de preşedinte.
Ce a intervenit între timp, astfel încît Băsescu să se transforme dintr-o victimă sigură în învingător?

Comentarii (81)

Geoană-candidatul, între ambalajul electoral şi produsul adevărat

Este posibil că unele pieţe la export au căzut, dar să nu poţi spune decât „cele occidentale”, fără să dai un singur exemplu, iar pe deasupra să te şi trezeşti că de fapt în trei din ţările principale ale UE exporturile româneşti au crescut ridică, iarăşi, un semn de întrebare asupra seriozităţii cu care faci afirmaţii. Exemplele nefericite ulterioare, cu programul Rabla pentru tractoare, de care eşti atât de interesat dar nu ştii că a fost deja legiferat, precum şi problema medicilor rezidenţi, care şi ea fusese rezolvată, au ajutat ca impresia superficialităţii să fie destul de puternică.

Articolul integral, pe Mediafax.

Comentarii (25)

Featured Ad