Magistraţii să fie plătiţi în funcţie de valoarea pagubelor produse de cei condamnaţi fără suspendare şi în funcţie de mărimea averilor acestora. Adică în găini şi telefoane mobile, în carpete cu Răpirea din Serai şi cd-uri cu Nicolae Guţă. Cum dracu să plăteşti cu mii sau zeci de mii de euro pe unul pentru care cazul vieţii e condamnarea unui hoţ de buzunare din Gara de Nord? Cum să fii prompt în a accepta revendicările salariale ale unuia care a făcut o artă din amînările proceselor în care sînt implicaţi mafioţi? Cum să îi dai dreptate unuia pentru care dreptatea e de partea BMW-ului care trece peste ţeasta copilului pe trecerea de pietoni?
După ce ne-am speriat că FSN-ul s-ar fi refăcut, iată că astăzi am răsuflat uşuraţi: FSN-ul nu s-a refăcut. În schimb Alianţa pentru Democraţie si Dă-i si Luptă Împotriva Dictaturii dă semne de viaţă. PSD-PNL-UDMR au votat împotriva ingerinţelor Justiţiei în afacerile lui Adrian Năstase.
Distribuţia voturilor:
[...]
The Economist crede că, avînd în vedere stilul acuzaţiilor care i se aduc (defăimarea ţării şi a politicienilor corupţi), Monica Macovei a fost introdusă pe lista celor mai controversaţi 12 candidaţi făcută de Partidul Socialist European de către fosta elită securistă şi comunistă, actualmente socialist-coruptă, din PSD.
Cei de la [...]
FREE GIGI! FREE PENESCU! FREE CONSTANTIN! FREE SAVANIU! FREE MITICĂ! FREE ADI! FREE MICKY! FREE BORCEA! FREE TURCU! FREE COPOS! FREE MAZĂRE! FREE FELIX! FREE MAREAN! FREE NEA GICU, NEA PUIU, NEA COSTEL, NEA SILE, NEA VIVI, NEA BIBI, NEA FLORICĂ, NEA MITICĂ, NEA GIORGICĂ, NEA COSTICĂ şi alţi nea!
UPDATE. [...]
Ultimele comentarii
Categorii
- Bleenisme (115)
- D'ale mele (281)
- Diverse (142)
- Externe (1)
- Istoria lumii (1)
- Madame Blogary (20)
- Media (117)
- Muzica filme (2)
- Occident (2)
- Personale (5)
- Politică (468)
- Recomandari (6)
- Special (3)
- TOAW (17)
- Trolli (1)
Arhivă
- December 2011 (4)
- November 2011 (18)
- October 2011 (4)
- September 2011 (15)
- August 2011 (39)
- July 2011 (53)
- June 2011 (12)
- May 2011 (6)
- March 2011 (1)
- February 2011 (1)
- January 2011 (18)
- December 2010 (7)
- November 2010 (7)
- October 2010 (13)
- September 2010 (2)
- August 2010 (8)
- July 2010 (48)
- June 2010 (8)
- May 2010 (9)
- April 2010 (6)
- March 2010 (8)
- February 2010 (8)
- January 2010 (18)
- December 2009 (90)
- November 2009 (57)
- October 2009 (47)
- September 2009 (35)
- August 2009 (80)
- July 2009 (63)
- June 2009 (44)
- May 2009 (15)
- April 2009 (61)
- March 2009 (63)
- February 2009 (46)
- January 2009 (39)
- December 2008 (96)
- November 2008 (60)
- October 2008 (52)
- September 2008 (27)
- August 2008 (32)








