Ion Iliescu: “Este suspectă diferenţa dintre sondaje şi rezultatul BEC”
Viorel Hrebenciuc: “Este posibil sa contestam rezultatul alegerilor, am descoperit chestiuni destul de grave.”
Cozmin Guşă: “Eu cred că Mircea Geoană a câştigat aceste alegeri, că institutele de sondare nu puteau să greşească, cred că domnul Băsescu era sigur că acoliţii săi au pus în acele urne câteva sute de mii de voturi. În orice ţară, un rezultat atât de viciat cum este acesta se contestă” (
Sursa: Hotnews
Diferenţa dintre sondaje şi rezultatele BEC e într-adevăr suspectă, dar în detrimentul sondajelor. A lua ca reper sondajele institutelor patronate de SOV şi Felix pentru corectitudinea rezultatelor BEC mi se pare o absurditate. Chestia cu “institutele de sondare nu pot greşi” nici nu merită comentată.
Geoană e schimbarea.
Geoană a venit la conducerea PSD cu ajutorul filialelor din Transilvania şi al Grupului de la Cluj. Mulţi oameni şi-au pus atunci speranţa în el şi într-o reformă reală a partidului. Între timp s-a dezis de aripa reformistă din PSD pe care, împreună cu Iliescu, Năstase, Hrebenciuc şi baronii locali, a eliminat-o din partid, a a cceptat protecţia acestora şi le-a predat necondiţionat partidul pe care-l primise în aprilie 2005. Ba nu, greşesc, nu necondiţionat, a avut totuşi o condiţie: să rămînă preşedinte al partidului. O funcţie decorativă pentru care a sacrificat totul: pe cei care l-au ajutat să ajungă la conducerea partidului, orice idee de reformă şi chiar partidul în întregul său.Va face altfel odată ajuns la Cotroceni? Am citit bloggeri (liberali) care declară că n-au motive să nu creadă că Geoană se va rupe de sub tutela lui Năstase, Iliescu, Hrebenciuc, Vanghelie şi a baronilor locali. N-am înţeles totuşi de ce n-au motive. Dacă ar scoate capul din nisip şi din propria minciună, le-ar găsi citind istoria politică a lui Geoană. E simplu: Geoană e o plantă agăţătoare, care ia forma şi culaorea copacului de care se agaţă. E simbiotic şi mimetic. Nu are formă, nu are istorie, nu are însuşiri. Din punctul ăsta de vedere nici Johannis sau Crin nu sînt departe de Geoană (deşi nu-l egalează în talentul de a fi o zeamă lungă car eia forma vasului în care e turnată).
Dacă Geoană nu s-a lăsat călărit de Vanghelie, Iliescu, Hrebenciuc, Năstase, Mazăre, Oprişan, Robert Negoiţă în cei patru ani de preşedinţie a PSD, credeţi că se va lăsa călărit de Vanghelie, Iliescu, Hrebenciuc, Năstase, Felix Voiculescu, Mazăre, Oprişan, Patriciu, Robert Negoiţă, Piedone, SOV sau Rodica Stănoiu atunci cînd va fi Preşedintele României? Credeţi că va fi copilul de mingi al lui Vanghelie, dealerul lui Vântu, ordonanţa lui Felix, pool boy-ul lui Năstase, şoferul lui Mazăre, paiaţa lui Iliescu sau gonflabila cu sfori a lui Hrebenciuc? Credeţi cumva că în mandatul prezidenţial al lui Geoană deciziile economice, de politică externă, bugetare, fiscale sau administrative vor fi luate de Vanghelie, Vântu, Iliescu, Hrebenciuc, Felix Voiculescu, Radu Mazăre sau Dinu Patriciu? Credeţi că Geoană e un fluture pe căcat? Eu nu cred. Dacă a reuşit el să stea patru ani în fruntea PSD aplecat după săpun şi să nu-l doară, credeţi că n-ar mai rezista cinci ani în fruntea ţării? Şi, la urma urmei, după ce ţi-au tras-o Nicuşor Constantinescu, Mazăre, Hrebenciuc, Iliescu şi Vanghelie, e o desfătare culturală să ţi-o tragă Sir Vântu şi Don Patriciu. Mai ales cînd te-au lubrifiat bine jurnaliştii a trei trusturi, dintre care unii specializaţi în moravuri grele.
H…h…hrr..hrebe! H..h..help?
Strigăt de disperare updatat, via Turambar:
H…h…hrr..hrebe! H..h..help? A, aici erai? Au!
Ultimele comentarii
Categorii
- Bleenisme (115)
- D'ale mele (281)
- Diverse (142)
- Externe (1)
- Istoria lumii (1)
- Madame Blogary (20)
- Media (117)
- Muzica filme (2)
- Occident (2)
- Personale (5)
- Politică (468)
- Recomandari (6)
- Special (3)
- TOAW (17)
- Trolli (1)
Arhivă
- December 2011 (4)
- November 2011 (18)
- October 2011 (4)
- September 2011 (15)
- August 2011 (39)
- July 2011 (53)
- June 2011 (12)
- May 2011 (6)
- March 2011 (1)
- February 2011 (1)
- January 2011 (18)
- December 2010 (7)
- November 2010 (7)
- October 2010 (13)
- September 2010 (2)
- August 2010 (8)
- July 2010 (48)
- June 2010 (8)
- May 2010 (9)
- April 2010 (6)
- March 2010 (8)
- February 2010 (8)
- January 2010 (18)
- December 2009 (90)
- November 2009 (57)
- October 2009 (47)
- September 2009 (35)
- August 2009 (80)
- July 2009 (63)
- June 2009 (44)
- May 2009 (15)
- April 2009 (61)
- March 2009 (63)
- February 2009 (46)
- January 2009 (39)
- December 2008 (96)
- November 2008 (60)
- October 2008 (52)
- September 2008 (27)
- August 2008 (32)








