Cheia evoluţiilor politice din următorii patru ani stă în rivalitatea dintre Ponta şi Antonescu şi în percepţia PDL ca partid slab, comod şi, în consecinţă, uşor manevrabil. Subiectul suspendării lui Băsescu este încheiat definitiv şi nici moţiunea de cenzură nu se simte prea bine, cel puţin până după parlamentarele din 2012.

În primul rând, Victor Ponta trebuie să evite suspendarea lui Băsescu până după alegerile parlamentare din 2012, pentru a nu pierde PSD în favoarea lui Geoană.

Cea mai importantă miză pentru Ponta, în vederea alegerilor prezidenţiale, este numele premierului din 2012. De numele acestuia, dacă va fi pesedist, depinde puterea lui Ponta în partid şi, implicit, şansele sale de a deveni preşedinte în 2014. Iar numele premierului de după alegerile parlamentare îl va decide Băsescu, indiferent dacă va fi independent sau pesedist. Teoretic, PSD şi PNL îi pot forţa mâna preşedintelui să desemneze candidatul dorit de ele, ameninţându-l cu suspendarea. Practic, sunt puţine şanse ca acest lucru să se întâmple, fiindcă nici Ponta şi nici Antonescu nu vor fi pe primul loc în sondaje în acelaşi timp. Iar cel de pe locul doi va prefera să amâne lupta pentru preşedinţie până în 2014, sperând să-l depăşească pe celălalt între timp. De aceea, deşi atât PSD, cât şi PNL îşi doresc suspendarea lui Băsescu, nu se vor sincroniza niciodată în dorinţa lor.

Singurii care îşi doresc suspendarea indiferent de conjunctură sunt justiţiabilii şi Mircea Geoană. Pentru primii, suspendarea înseamnă libertate şi bani, iar pentru Mircea Geoană este singura şansă de a rămâne în politică, cu condiţia ca această suspendare să se realizeze cât încă e preşedinte al Senatului. În acest caz, Geoană va deveni preşedinte-interimar şi îl va desemna pe prim-ministru, după o eventuală moţiune de cenzură care ar demite Guvernul Boc. La schimb, va primi din partea PSD întregul sprijin pentru alegerile prezidenţiale anticipate, pe care este foarte probabil să le şi câştige. Însă are trei obstacole aproape imposibil de trecut: Ponta, Antonescu şi el însuşi. Ponta nu-şi poate permite să piardă PSD, iar Antonescu nu-şi poate permite să piardă printre degete preşedinţia, acum, când e atât de aproape de ea.

Să nu uităm că Antonescu nu mai este în situaţia din 2009, când era vioara a doua a opoziţiei, cel puţin în sondaje. Acum este principalul favorit la prezidenţiale şi nu vrea cu niciun preţ să rateze această şansă. Iar pesediştii ştiu asta şi nu vor accepta sub nicio formă suspendarea lui Băsescu înainte de 2012. Vor prefera, probabil, să meargă pe mâna lui Ponta, care, la rândul lui, nu vrea să piardă şansa prezidenţialelor. Ambiţiile celor doi lideri care-şi văd deja visul cu ochii nu garantează pe viitor o relaţie prea bună între PSD şi PNL. Iar asta deschide o portiţă pentru o eventuală înţelegere PNL-PDL, la concurenţă cu o înţelegere PSD-PDL. De fapt, aceasta este şi speranţa liderilor PDL, o alianţă cu PNL şi chiar, la limită, una cu PSD.

De aici şi mesajul pe care liderii PDL îl transmit structurilor din teritoriu de câteva săptămâni încoace, pentru a putea păstra controlul partidului şi după Convenţia din martie 2011, mesaj care s-a transformat din: „noi aducem voturi şi vă garantăm accesul la resurse“ în „noi aducem voturi, iar dacă asta nu e suficient, ne aliem cu PNL ca să păstrăm accesul la resurse“. Paradoxal, şansa liderilor PDL de a-şi păstra puterea în partid, de a beneficia de impunitate şi de un minim acces la resurse este tocmai lipsa de şansă a potenţialilor prezidenţiabili pedelişti. Cristian Preda, Sever Voinescu, Teodor Baconschi, Monica Macovei, Elena Udrea sau Vasile Blaga au şanse nule la prezidenţialele din 2014. Ceea ce face din PDL un partid comod şi confortabil pentru posibili aliaţi mai puternici, ca PSD şi PNL. Cui nu-i convine să negocieze cu un partid de 12-15%, fără şanse la prezidenţiale, aflat în plină derută şi disperare?

Şi că tot veni vorba de PDL, reformiştii din partid au greşit enorm când au ales câmpul de bătălie împotriva greilor din partid. Au ales să se adreseze structurilor PDL, punându-le în acelaşi timp în discuţie, au ales să joace în fieful liderilor partidului, au pariat pe asul de treflă din mâneca gărzii vechi.

Din păcate, niciun reformist din PDL nu s-a adresat electoratului potenţial al dreptei şi nu s-a transformat în purtătorul de cuvânt al acestui electorat. Toţi au preferat să se adreseze nucleului dur al PDL, să joace pe mize mici, să se piardă în atacuri şi intrigi de partid, să se adreseze celor care sunt dependenţi într-un fel sau altul de actualii lideri ai partidului. Şi, să fim serioşi, nu-i interesează pe trei milioane de contribuabili din sistemul privat cum se desfăşoară alegerile în interiorul partidului şi nici pe ţărani care sunt criteriile după care se promovează în PDL. Dacă reformiştii ar fi criticat PDL din punctul de vedere al guvernării, şi nu al bucătăriei de partid, dacă s-ar fi făcut purtătorii de cuvânt ai clasei de mijloc, şi nu ai nemulţumiţilor din partid, astăzi guvernarea şi PDL ar fi arătat altfel şi, cine ştie, poate că partidul avea un prezidenţiabil cu şanse în 2014. Ca să nu mai vorbim că anticorupţia, luată separat, nu mai e o temă. De fapt, nu a fost niciodată.

În schimb, sistemul atotputernic, arogant şi sufocant e o temă. A fost în 2004, întruchipat de Năstase, a fost şi în 2009, întruchipat de Patriciu şi Vântu. Va fi şi în 2012 şi 2014. Probabil va fi întruchipat de Băsescu, Boc sau Udrea, dacă Ponta şi Antonescu sunt suficient de convingători, probabil va fi întruchipat de o doamnă funcţionară sau judecătoare certându-se pe banii noştri cu un domn sindicalist transpirat de nervi, la oră de maximă audienţă, simultan pe trei canale de televiziune. Ceea ce uită reformiştii din PDL e că, dincolo de managementul resurselor umane din partid, trei milioane de contribuabili din sistemul privat, cu tot cu familii, câteva sute de mii de bugetari care muncesc pe bune şi pe bani puţini, câteva milioane de pensionari care au muncit o viaţă pentru o pensie de 10 de ori mai mică decât a unui magistrat, funcţionar sau parlamentar asistă neputincioşi cum câteva zeci de mii de beneficiari ai sistemului se ceartă şi se bat cu pumnul în piept pe banii lor. Exact ca într-o imagine demnă de National Geographic, în care o leoaică priveşte neputincioasă cum hienele îşi împart vânatul ei. Fiindcă asta se întâmplă în ţara asta: după 10-12 ore de muncă, milioane de oameni se transformă în fiecare seară în telespectatorii hienelor care îşi împart banii lor şi care mai au şi tupeul să ceară mai mult.

Şi apropo, că tot am ajuns la bani şi contribuabili: singurul rival de temut pentru Antonescu şi Ponta la prezidenţialele din 2014 e Mugur Isărescu. În ciuda vârstei, a declaraţiilor sale, a părerii majorităţii analiştilor şi a informaţiilor pe diverse canale şi surse, sunt convins că va candida în 2014, cu şanse foarte mari de a deveni preşedintele României. Iar dacă vom avea un nou partid, acesta nu va fi în niciun caz Albă ca Zăpada, Partidul Virginelor, România Curată sau Tea Party cu Bromură.

Va fi Partidul Contribuabililor, Tea Party, Partidul Fraierilor care Muncesc şi Plătesc Taxe sau Partidul Fane de la Sculărie, Fane fiind în acelaşi timp şi patron, şi salariat, şi liber profesionist. O mişcare politică a dreptei care să atace atât parlamentarele, cât şi prezidenţialele nu se poate crea decât pe revoltă; or, din punctul ăsta de vedere, nu văd, din partea dreptei, cel puţin pentru prezidenţiale, vreun exasperat şi revoltat sincer şi credibil, altul decât Mugur Isărescu. S-a tot vorbit de Tea Party, însă se uită că în 1773 coloniştii au urcat la bordul a trei nave britanice şi au aruncat tot ceaiul în mare, nu au dat cu mătura simbolic pe punte şi nici nu au susţinut un simpozion finalizat apoteotic cu pişcoturi. Tea Party înseamnă revoltă.

* * *

Geoană, mână moartă

E greu de crezut că pesediştii vor avea încredere în capacitatea lui Geoană de a duce lucrurile la bun sfârşit şi, de ce nu, în loialitatea sa faţă de partid, cu atât mai mult cu cât deja este perceput ca fiind mai apropiat de alianţa PNL-PC decât de PSD. Astfel, e greu de crezut că PSD va risca să-l suspende pe Băsescu înainte de alegerile parlamentare din 2012 şi să meargă pe mâna lui Geoană, el însuşi o mână moartă în politică.

Stângăcie politică

E o dovadă de stângăcie politică să dai lecţii de bună purtare vechilor membri, când tu eşti venit în PDL de alaltăieri. Sunt convins că Sever Voinescu, Cristian Preda, Monica Macovei sau Teodor Baconschi au dreptate. Însă cei cărora li se adresează nu le dau dreptate, iar pentru cei care ar fi dispuşi să-i asculte, care aşteaptă ceva de la ei, această dreptate e irelevantă. E ca şi cum ai cânta surzilor şi ai gesticula orbilor.

Articol preluat din Revista 22

Valeriu Stoica despre presa românească şi Madame Blogary

Valeriu Stoica despre mitul stîngii progresiste, dreapta şi relaţia cu Biserica Ortodoxă Română

PS. Alegerile prezidenţiale, pe 22 noiembrie şi 6 decembrie.

Sursă: Hotnews