“Zilele astea ministrul şi-a pus în cap sistemul. A avut curajul să facă acel pas înainte, pentru care predecesoarea sa era prea”timidă”. Şi ea, tot om din sistem. Şi ea având la dispoziţie diagnoza comisiei prezidenţiale, Pactul pentru Educaţie, dar încurcată într-un hăţiş de interese. Sunt convins că ceea ce ne propune ministrul pentru învăţământul [...]
“E nevoie de oameni ca Valeriu Stoica, Cristian Preda, TRU, Sever Voinescu sau Funeriu. Poate nu în prim-plan, dar e nevoie ca aceşti oameni să aibă
În această cheie poate fi citită desemnarea lui Boc pentru funcţia de prim ministru. Întreaga responsabilitate le aparţine. Băsescu a scăpat de orice miză electorală (alegerile din 6 decembrie au fost ultimele pentru el) iar PD-L are la dispoziţie doi ani fără presiune electorală, doi ani în care va trebui să taie în carne vie, fără să fie nevoit să împace şi capra electorală, şi varza economică şi fără să mai aibă cui pasa responsabilitate şi pe cine acuza de nerealizări (aşa cum se întîmplă de obicei în coaliţii). Nu mai au absolut nicio scuză iar 2010 sper că va fi anul celei mai dure reforme post-decembriste.
Valeriu Stoica (Institutul de Studii Populare) la CADI – Eleutheria (Centrul de Analiză şi Dezvoltare Instituţională):
Prefraudarea reformei, Valeriu Stoica
Vezi mai multe video din Politica
via Aurelian
Dacă Geoană nu s-a lăsat călărit de Vanghelie, Iliescu, Hrebenciuc, Năstase, Mazăre, Oprişan, Robert Negoiţă în cei patru ani de preşedinţie a PSD, credeţi că se va lăsa călărit de Vanghelie, Iliescu, Hrebenciuc, Năstase, Felix Voiculescu, Mazăre, Oprişan, Patriciu, Robert Negoiţă, Piedone, SOV sau Rodica Stănoiu atunci cînd va fi Preşedintele României? Credeţi că va fi copilul de mingi al lui Vanghelie, dealerul lui Vântu, ordonanţa lui Felix, pool boy-ul lui Năstase, şoferul lui Mazăre, paiaţa lui Iliescu sau gonflabila cu sfori a lui Hrebenciuc? Credeţi cumva că în mandatul prezidenţial al lui Geoană deciziile economice, de politică externă, bugetare, fiscale sau administrative vor fi luate de Vanghelie, Vântu, Iliescu, Hrebenciuc, Felix Voiculescu, Radu Mazăre sau Dinu Patriciu? Credeţi că Geoană e un fluture pe căcat? Eu nu cred. Dacă a reuşit el să stea patru ani în fruntea PSD aplecat după săpun şi să nu-l doară, credeţi că n-ar mai rezista cinci ani în fruntea ţării? Şi, la urma urmei, după ce ţi-au tras-o Nicuşor Constantinescu, Mazăre, Hrebenciuc, Iliescu şi Vanghelie, e o desfătare culturală să ţi-o tragă Sir Vântu şi Don Patriciu. Mai ales cînd te-au lubrifiat bine jurnaliştii a trei trusturi, dintre care unii specializaţi în moravuri grele.
Ultimele comentarii
Categorii
- Bleenisme (115)
- D'ale mele (281)
- Diverse (142)
- Externe (1)
- Istoria lumii (1)
- Madame Blogary (20)
- Media (117)
- Muzica filme (2)
- Occident (2)
- Personale (5)
- Politică (468)
- Recomandari (6)
- Special (3)
- TOAW (17)
- Trolli (1)
Arhivă
- December 2011 (4)
- November 2011 (18)
- October 2011 (4)
- September 2011 (15)
- August 2011 (39)
- July 2011 (53)
- June 2011 (12)
- May 2011 (6)
- March 2011 (1)
- February 2011 (1)
- January 2011 (18)
- December 2010 (7)
- November 2010 (7)
- October 2010 (13)
- September 2010 (2)
- August 2010 (8)
- July 2010 (48)
- June 2010 (8)
- May 2010 (9)
- April 2010 (6)
- March 2010 (8)
- February 2010 (8)
- January 2010 (18)
- December 2009 (90)
- November 2009 (57)
- October 2009 (47)
- September 2009 (35)
- August 2009 (80)
- July 2009 (63)
- June 2009 (44)
- May 2009 (15)
- April 2009 (61)
- March 2009 (63)
- February 2009 (46)
- January 2009 (39)
- December 2008 (96)
- November 2008 (60)
- October 2008 (52)
- September 2008 (27)
- August 2008 (32)








