Campanii de presă împotriva Elenei Udrea au mai fost. De fapt, nu au încetat niciodată, din 2005 încoace (au crescut în intensitate isterică după episodul bileţelului roz). [...]]]> Comisia Udrea este versiunea oficială a campaniei mediatice menite să stoarcă bani de la politicieni şi să-l ducă pe Geoană la Cotroceni

Campanii de presă împotriva Elenei Udrea au mai fost. De fapt, nu au încetat niciodată, din 2005 încoace (au crescut în intensitate isterică după episodul bileţelului roz). Fără prea mult succes electoral (ăsta fiind, dealtfel, unicul scop al acestor campanii, asta dacă nu luăm în considerare hormonii mai bosumflaţi şi supărăcioşi ai anumitor jurnalişti).

Dincolo de înjurături, glume de autobază, ofuscări estetico-intelectuale, bosumflări hormonale şi obişnuitele bîrfe, invidii şi acreli, toate transformate, ce-i drept, în editoriale şi ştiri de presă, aceste campanii nu au adus nimic concret şi substanţial.

Ce ne trebuie pentru ca următoarea noastră campanie mediatică, pentru care avem la dispoziţie 90% din media, să reuşească? Ne trebuie ceva oficial, care să dea greutate campaniei. Ne trebuie o comisie, un dosar, un act, ceva care să dea substanţă, să fie în acelaşi timp pretextul şi miezul  tare al campaniei de presă. S-a săturat lumea de noi s-o tot lălăim isteric în editoriale, la ştiri, talk-show-uri. O lălăim de cinci ani şi degeaba. Cum putem noi, presa, să şantajăm politicieni, cînd nu avem credibilitate? Cu ce să-i ameninţăm? O să se sperie că facem noi spume la gură pe tiraje şi audienţe ridicole? Isteriile scoase din burtă n-au efect, nu sînt credibile, procentajele nu-i scad ăluia. Avem nevoie de o ştampilă oficială, care să atragă atenţia şi să fie suficient de convingătoare pentru electoratul care, nu-i aşa, va vota în toamna lui 2009.

Totul începe cu o campanie de presă masivă, care să fie pretextul înfiinţării unei comisii parlamentare. Odată înfiinţată comisia, aceasta va da greutate bulgărului de zăpadă pentru a o lua la vale şi va fi, la rîndul ei, pretextul pentru o campanie mediatică şi mai agresivă. Campanie care va căpăta credibilitate prin utilizarea ştampilei oficiale: autorităţile statului, reprezentate aici de o comisie parlamentară de anchetă, acuză, nu noi, nişte lătrăi isterici plictisitori în monomania lor, nu două partide cu interese electorale, nu nişte jurnalişti cu orgolii rănite, cu interese economice, cu mentalităţi khomeinice sau cu hormonii scăpaţi de sub control. De data asta acuză chiar Statul, care nu e Stan-Laptop, e Statul, care ştie el ce ştie.

Ok, nu avem ceva de la DNA, nu avem ceva de la DIICOT, de la Poliţie, de la Curtea de Conturi sau din altă parte a justiţiei care ar putea da credibilitate campaniei, însă merge şi o comisie, să-i zicem de anchetă, că are sonoritate impresionantă. De data asta nu mai e curvă, de data asta e anchetată de un organ al statului.

Cîteva pasaje din transcriptul înregistrării, de data asta subtitrate:

1. “Pe de altă parte cetăţeanul de rînd ştii ce înţelege? …Nu o să o înţeleagă p-asta cu publicitatea şi reclama… şi presa îţi spun, cu greu au înţeles unde am vrut noi să ajungem (!!!). Cetăţeanul înţelege că atunci cînd iese în şomaj, are concediu fără plată, o persoană agreată şi mîngîiată  pe cap de omul ăsta pe banii publici îşi face imagine. Eu vreau să-i spun cetăţeanului: prietene, deci a dat 200 de mii de euro la Realitatea pentru o emisiune care există de trei ani.” (Adriana Săftoiu)

Important nu e adevărul, importante nu sînt faptele, important e mesajul pe care-l transmitem presei şi electoratului.

2. “Îi chemăm. Ca să  nu vină. Ascultaţi-mă, orice firmă care nu vine se prezumă că are oarecare… şi vă spun clar.” (Ludovic Orban)

Importante nu sînt informaţiile care ne-ar ajuta în anchetă, importantă e percepţia presei şi a alegătorilor vis-a-vis de anchetă.

3. “Ba da. Chemăm şi reprezentantul BRD-ului. Ăştia patru ajung. Şi hai să mai chemăm doi care sigur nu o să vină.” (Ludovic Orban)

Idem.

4. “Deci, stai o secundă, deci pe tot ce este “Lumină la malul mării” chemăm toate firmele două… aia n-am ce să-i fac, aia dacă dai pontul la un ziarist… pe fir…” (Adriana Săftoiu)

Important e să ieşim în presă, importantă nu e ancheta, importantă e campania mediatică aferentă.

5. Ludovic Orban: Am următoarea problemă pe care… şi trebuie să luăm o decizie. Deci eu nu pot, trebuie să plec în concediu săptămîna… nevastă-mea. …Acest lucru se va întîmpla săptămîna de după audierea lui Udrea.
Aura Vasile: Atunci, teoretic, o să  găsim noi o motivaţie…
Ludovic Orban: Trimit documentele…
Aura Vasile: Găsim noi o motivaţie. Să  lăsăm experţii să  facă  o analiză.
Ludovic Orban: Eu o să recunosc că o să fiu plecat în concediu de o săptămînă.
Aura Vasile: Dar spui: Mi-am permis să îmi iau concediu pentru că oricum experţii trebuiau să facă lumină în aceste probleme care sunt extraordinar de dificile.
Ludovic Orban: Documentele care nu ne-au venit decît săptămîna viitoare. Ne-a promis ăsta că o să ne transmită documentele săptămîna viitoare. Sper. …şi putem să spunem şi treaba asta, că după analiza documentelor…

Hai să-i minţim pe tolomacii alegători că trebuie să vină experţii să rezolve probleme extrem de dificile, ca să putem pleca în concediu.

6. “Deci fiecare eveniment, prin fiecare eveniment pe care l-a creat ea a dat bani la Realitatea TV, la Realitatea All inclusive şi nu se justifică de ce face asta, “Lumină la malul mării”, e făcut de Media Pro Pictures deşi Stage este recunoscut ca cel mai mare organizator.” (Adriana Săftoiu)

Pe fiecare piaţă trebuie să existe un monopol. Liderul să aibă 100% din piaţă. Cine nu lucrează cu liderul pieţei e în ilegalitate. La dracu, să nu se mai facă licitaţii, dacă tot nu le cîştigă liderul pieţei. O licitaţie pe care n-o cîştigă firma X e ilegală. Un contract care nu este atribuit firmei X e ilegal. Un ministru care nu lucrează cu firma X trebuie demis. Arestaţi-l pe directorul IT că a pus Linuxuri pe calculatoare cînd se ştie că Windows e cel mai tare! Cîte un an de puşcărie pentru fiecare procesor AMD! Se ştie că Intel sînt cei mai tari.

7. “Deci firma Eventures, care este înfiinţată în noiembrie 2008, vă zic eu, în noiembrie 2008, cîştigă două contracte guvernamentale, da? Deci n-avea cum din noiembrie 2008, deci ăsta cu “The Land of Choice”, organizarea şi mai e pe ceva, nu ştiu. [...] Pot să ştiu şi eu cîtă experienţă atît de mare ai avut încît ai cîştigat două contracte.” (Adriana Săftoiu)

Tot în noiembrie 2008 au fost înfiinţaţi şi patronii şi angajaţii firmei respective? Dacă Adriana Săftoiu împreună cu Claudiu Săftoiu îşi înfiinţează o nouă firmă de consultanţă politică pe 25 august, pe 28 august se poate spune că firma are experienţă de doar trei zile în domeniul consultanţei politice? Dacă Bill Gates îşi face cu o parte din angajaţii Microsoft o firmă de software pe 4 septembrie, se poate spune pe 9 septembrie că firma are experienţă de doar cinci zile în domeniu? O staţie radio înfiinţată ieri de Răzvan Exarhu şi Andrei Gheorghe are experienţă în radio de doar o zi? Adriana Săftoiu nu ştie ce contracte a căştigat firma respectivă dar ştie că nu are experienţă să le onoreze?

8. “Dacă nu… să verifice toate informaţile astea prin metode specifice, inclusiv ascultarea telefoanelor, aşa cum s-a întîmplat în cazul Ridzi. În cazul Ridzi aşa cum s–a întîmplat la controlul… Nu concluziile noastre au băgat-o atît de adînc. …dintre ăştia care au lucrat la contract, gen Editura Economică sau alţii. Şi vor fi, eu sunt convins că vor fi.” (Dumitru Chiriţă?)

Ar trebui să li se asculte telefoanele şi să fie intimidaţi angajaţii de la Ministerul Turismului fiindcă nouă ni se pare, nu ştim de ce, parcă poate nu se ştie, de ce o mîngîie ăla pe creştet, cum dracu o înfundăm?, trebuie găsit ceva.

9. “Da, de frică omul face orice.” (Aura Vasile)

De frica cui? Orice? Mai exact, prin ce se traduce orice-ul ăsta? Mai exact, doamna Aura Vasile ce vreţi să facă omul de frică? De ce aveţi nevoie?

Şi, la final, iată ce zice Ministrul de Finanţe, Gheorghe Pogea despre felul în care Comisia Udrea solicită informaţii necesare anchetei:

– adresa înaintată în data de 13 august de Ludovic Orban nu a fost către minister, ci către un director din minister;

– adresa a fost concepută în atenţia doamnei Doina Ilie; ea nu reprezintă Ministerul Finanţelor Publice din România;

– în această adresă a preşedintelui comisiei Udrea, este solicitat doamnei Doina Ilie răspunsul la trei întrebări: bugetul anual al Ministerului, execuţia bugetară şi precizarea categoriilor de bunuri  şi servicii. Se face adresa către o direcţie de specialitate, dar sînt doua întrebări care nu aparţin acestei direcţii;

– cuprinderea în bugetul turismului a cheltuielilor aferente programului anual de promovare are baze legale. Vreau să aduc această clarificare pentru toţi ordonatorii de credite;

(Sursa: Hotnews)

Întrebare: Ce credibilitate are un trust de presă care îi face oferte de promovare Ministerul Turismului iar după ce acestea nu sînt acceptate, porneşte o campanie de presă împotriva ministrului? Nu e un conflict de interese în cazul trustului respectiv? “Fă-ţi reclamă la mine la TV!” “Nu-mi fac!” “Bineee… Te înfund!”

PS. Înregistrarea Comisiei Udrea.

LINK. Băsescofobia şi libertatea presei

LINK2. Jurnalismul la rumâni

Test tracbac

“Drept răsplată, sectorul privat aproape că deţine monopolul şomajului în România. [...]]]> “Palmaresul magistraturii româneşti are un singur obiectiv şi o singură reuşită: anihilarea oricărei şanse de apariţie a vieţii sociale raţionale. Mai aplicat: stîrpirea oricărei şanse de egalitate în drepturi. După 20 de ani de cinism şi abuz, rezultatul e spectaculos.”

“Drept răsplată, sectorul privat aproape că deţine monopolul şomajului în România. Criza nu atinge sacrul sector bugetar şi în nici un caz n-are ce căuta prin salariile enorme ale magitraţilor. E instructiv şi vomitiv de aflat că magistraţii au minţi fragile şi, din acest motiv, ei şi celulele lor nervoase sînt apărate de „sporul de antenă”. După program şi după atîta iradiaţie de antenă, magistraţii se odihnesc în case cu chirie plătită de stat ( magistratul alege casa, statul scoate banii – fără limită sau plafon).”

“Da, statul trebuie neapărat să se îngrijească de soarta bieţilor magistraţi surmenaţi, mai mult de surpiză decît de regimul de muncă. Cu toţii ar trebui anunţaţi că sesizarea lor e corectă, că statul înţelege să-i scoată dintr-o meserie pe care n-o suportă şi să îi aşeze în zone de muncă fără risc şi uzură: tăbăcării, măturat stradal şi cursuri rapide de liftieri. Cu sporurile de rigoare.”

Articolul integral

UPDATE. Vladimir Tismăneanu – Vocile frustrării: Emil Constantinescu contra intelectualilor publici

In [...]]]> Una e sa furi un miliard si alta e sa fii filmat primind un plic. Imaginea spune mai mult decat o mie de editoriale, titluri in ziare sau talk-show-uri. Una e sa fii banuit ca traiesti cu secretara si alta e sa fii vazut de o tara intreaga cu pantalonii in vine.

In cazul imaginilor, “pacatul” ia forma si indignarea morala (chiar daca ipocrita de cele mai multe ori) are o tinta concreta. Si nici simtul estetic nu e de neglijat. Un om politic filmat in ipostaze compromitatoare (fie ca vorbim de coruptie sau de viata privata) devine ridicol si isi pierde aura de putere si autoritate.

Iar deriziunea si ridicolul mediate de gaura cheii ucid in politica asa cum acuzatiile de marlanie, aroganta, hotie sau smecherie nu o fac. Imaginea unui politician luand un plic in care se presupune ca sunt bani nu e revoltatoare ci dizgratioasa si minimalizanta. Un politician care traieste cu secretara sau isi paraseste nevasta si copiii pentru o colega de partid cu 20 de ani mai tanara, dincolo de indignarea mimata, e un viril in perceptia publicului. Acelasi politician, filmat cu pantalonii in vine calare pe respectiva secretara sau colega de partid, e un porc dizgratios, in perceptia aceluiasi public.

Daca pana nu demult aceste imagini nu puteau fi publicate, media clasice, institutionalizate, fiind supuse unor reguli (destul de laxe dar niste limite exista), astazi exista un mediu propice pentru popularizarea unor astfel de gloante politice: internetul. Cu alte cuvinte, imaginile aparute ieri sunt un avertisment pentru intreaga clasa politica si reprezinta inceputul unei noi etape in razboiul politic. Ultimii ani au dovedit ca suntem tari in cinematografie, de ce n-am fi tari si in cinematografia politica? Iar romanul, desi s-a nascut poet, dovedeste ca se descurca bine si in ipostaza de cameraman undercover.

PS. E irelevant daca se confirma sau nu identitatea celor doi din filmuletul de ieri. Semnalul a fost dat.

OFF TOPIC. Un must read: Mircea Kivu – Surprize in sesiunea de toamna la sondaje (Romania Libera)