Revolta partidelor

Președintele apolitic, independent, deasupra partidelor, monarh are o mare problemă: nu are șanse de a fi ales.

Niciun candidat prezidențial nu poate ajunge în turul 2 fără structurile unui mare partid. Singurele partide de la noi care își pot propulsa candidatul în turul doi sunt PSD și PNL. Niciun candidat nu ajunge în turul doi fără a avea suportul PSD sau PNL.

Iar pentru a avea acest suport, candidatul respectiv trebuie să convingă partidul că-i poate livra putere și acces la resurse. Klaus Iohannis a convins PNL în 2014 că poate face asta. Nu a făcut-o. Nu a livrat. Dacă pierde suportul PNL, nu are nicio șansă de a intra în turul doi. Dorința sa de a fi președinte-monarh, neimplicat, apolitic, uberconstituțional vine în contradicție cu dorința sa de a candida pentru un nou mandat. Jumătate din PNL e în opoziție din februarie 2014, iar cealaltă jumătate din mai 2012.

Klaus Iohannis și-a făcut damblaua, a stat la președinție, are deja patru ani de mandat. Nu a oferit însă nimic în schimb PNL-ului.

Dacă Iohannis nu livrează în următoarele luni, dacă nu arată măcar disponibilitatea de a lupta pentru partid și pentru a livra accesul la putere și resurse, este destul de probabilă o revoltă a PNL care l-ar putea lăsa fără candidatură la președinție.

Se tot vorbește despre ce livrează Iohannis susținătorilor, simpatizanților. Dar nu simpatizanții îl duc în turul doi al prezidențialelor. Structurile de partid o fac.

Ce au oferit Iohannis și Blaga în 2014? O fuziune din care, promiteau ei, ar fi rezultat un mare partid, capabil să învingă PSD. Jumătate din promisiune s-a realizat. Au câștigat prezidențialele și astfel PNL a primit acces la putere. Dar apoi a urmat o serie de erori, catastrofa 2016 (îmi pare rău pentru Cioloș și guvernul lu, dar pentru PNL a fost o catastrofă – n-a fost la guvernare, n-a avut acces la resurse, dar a fost perceput ca fiind la guvernare, apoi a suferit o înfrângere catastrofală la alegeri, unde nu a avut nici măcar candidat pentru funcția de premier, susținând un premier care nu voia să fie asociat cu PNL).

La fel ca Iohannis și Blaga în 2014, Tăriceanu și X de la PNL (nu Orban) pot promite PNL-ului o fuziune între două partide cu scoruri bune, o potențială victorie la prezidențiale (Dragnea e cu periuța și pasta de dinți în buzunar) și o potențială victorie la parlamentare. Dacă Iohannis nu se apucă să livreze. Va fi mai greu pentru el, că a pierdut trenul atunci când a acceptat-o pe Dăncilă.

Ani de zile PDL a livrat, Băsescu și intelectualii și societatea civilă au primit și au înjurat PDL-ul. Așa se întâmplă și acum cu PNL. La rândul lui, Dragnea a uitat că mai trebuie să și livreze PSD-ului, nu doar să profite de puterea și structurile sale. Nu exclud în 2018 și 2019 o revoltă a partidelor politice împotriva camarilelor, budoarelor, laboratoarelor și grătarelor de generali și amante paralele. Zic și eu, nu dau cu parul.

Dacă Iohannis vrea să fie candidatul PNL în 2019 trebuie să livreze măcar speranță liberalilor, deși e cam târziu pentru asta. Trebuie să le promită cât mai convingător acces la putere, la decizie, poziții în administrație, acces la resurse economice. Au trecut ani de zile și Iohannis nu dă senzația că are capacitatea de a facilita liberalilor accesul la putere și resurse.

PS. USR și MRÎ nu au capacitatea de a duce un candidat în turul doi, fiindcă nu au structurile necesare. Un candidat ajunge în turul doi și cu cel puțin 1 milion de voturi din rural.

Scenariul “Tăriceanu preia PNL”

PNL a ieșit de la guvernare și din USL în februarie 2014. În iulie 2014 a decis fuziunea cu PDL și susținerea la prezidențiale a lui Klaus Iohannis. PNL și PDL veneau după șapte ani de adversitate, în care PSD-ul era aripa moderată a alianței PSD-PNL, iar PNL era aripa radicală antiPDL și antiBăsescu. Klaus Iohannis fusese propunerea de premier a alianței PSD-PNL în toamna lui 2009 și unul dintre simbolurile acestei alianțe în campania prezidențială din 2009. În numai câteva luni, lideri politici care atacaseră virulent DNA-ul și lupta anticorupție devin apărători ai DNA și virulenți susținători ai luptei anticorupție. Același lucru se întâmplă inclusiv cu “strada” și societatea civilă. Personaje care acuzaseră DNA și lupta anticorupție sau refuzaseră să le apere, de la Nicușor Dan la “Uniți Salvăm”, pe principiul “toate partidele, aceeași mizerie”, devin în câteva luni susținătoare ale DNA.

Degringolada PNL, creșterea în sondaje a lui Tăriceanu și a ALDE și pierderile de imagine ale lui Klaus Iohannis ii dau speranțe lui Tăriceanu în repetarea scenariului 2014. Tăriceanu și ALDE părăsesc guvernarea la începutul lui 2019 și negociază o fuziune cu PNL și susținerea lui Tăriceanu la prezidențiale. Fără un partid mare în spate, Klaus Iohannis nu poate decât să se retragă sau să candideze din partea USR, dacă-i permite Cioloș, însă cu șanse minime de a intra în turul doi.

Cu un partid de 20-30% în spate și deja cu o istorie de rebel antiPSD de câteva luni, Tăriceanu intră în turul doi și mizează apoi pe imaginea moderatului proeuropean, a răului celui mai mic. PNL are în teritoriu o lungă experiență de asociere cu PSD, nu va avea nicio problemă să-și susțină fostul președinte, acuzația de asociere cu PSD nefiind gravă în PNL. Mai ales că partidul n-a înghițit bine asocierea cu PDL, anticorupția și Cioloș. Structurile teritoriale se pun în mișcare după cum le vine ordinul de la centru, nu au probleme ideologice și nu fac mutre în privința alianțelor și sunt fericite să scape de DNA.

ALDE și PNL au și un pretext pentru fuziune: legea alegerilor primarilor într-un singur tur. Fără unitate nu au șanse împotriva PSD. Iar ALDE, spre deosebire de USR, chiar are structuri locale, în general provenite din PNL.

Orban și Iohannis nu sunt chiar două lumini pentru PNL, sunt mai degrabă două amintiri triste, e un moment propice pentru un nou mesia liberal.

Tăriceanu își poate folosi poziția să blocheze inițiative ale lui Dragnea și a și făcut-o deja, lucru de care Iohannis nu a fost capabil și să câștige astfel imagine.

E un scenariu care depinde de energia și cheful de muncă ale lui Tăriceanu, altminteri un comod de felul său. Eșecurile Iohannis și Orban sunt două circumstanțe încurajante (doar dacă Iohannis nu e reînviat de o suspendare). Și Tăriceanu are și atuul de a fi un fost președinte și premier al PNL.

Monologurile Tăriceanului

Înainte de a intra în capul lui Tăriceanu pentru a-i analiza resorturile, trebuie să spunem următorul lucru: politicienii români pornesc de la premisa că justiția e controlată și utilizată politic. Nu discutăm acum dacă au dreptate sau nu. Cert e că ei sunt convinși că justiția e controlată de servicii, alți politicieni, puteri străine și iau deciziile pornind de la această premisă. 

Tăriceanu e convins că și achitarea sa a avut loc fiindcă au intervenit ”forțe” sau, mai bine zis, n-au mai intervenit ”forțe”. Dacă Dragnea va fi condamnat, în situația în care îl judecă același complet care l-a achitat pe Tăriceanu, acesta din urmă va fi cu atât mai convins că ”forțe” aranjează scena politică via dosare și împarte condamnări și achitări.

Probabil Tăriceanu gândește așa: Dragnea vede în mine principalul rival pentru prezidențiale și o gură în plus la împărțirea resurselor și dacă îl las să câștige prea multă putere, ar fi capabil să folosească serviciile și justiția împotriva mea. Am mai avut experiențe cu un lider de genul ăsta, ambițios și agresiv, care vrea întreaga putere pentru el și nu e capabil să lucreze în echipă. Dragnea seamănă prea mult cu Băsescu ca să am încredere în el. A dovedit că nu e în stare să joace în echipă nici măcar în PSD, unde s-a înconjurat de loiali din eșalonul doi sau trei. N-a avut încredere nici măcar în liderii PSD să-i coopteze la guvernare și în pozițiile cheie și-a pus loialii. Ce garanție am că din momentul în care pune mâna pe justiție și servicii, nu le dă ăstora ordin să mă umfle? Nu mai bine pun umărul la căderea lui acum, când încă n-are puterea totală? Dacă ezit și devine prea puternic, nu există riscul să mă trezesc cu DNA-ul la ușă în 2019, suficient cât să mă scoată pe tușă de la Senat, conducerea ALDE și de prezidențiale? Ori împarte puterea reală cu mine și îmi dă o halcă consistentă și relevantă, cum ar fi conducerea DNA și o parte din decizie pe FDSI, ori îi ajută  p-ăștia să-l faulteze decisiv. Noii lideri PSD vor avea nevoie în continuare de ALDE și de mine și aș putea obține suficiente cedări de la ei, acum, cât le arde buza. 

Sentința lui Dragnea și decizia CCR privind revocarea lui Kovesi

ICCJ a amânat pronunțarea pe 8 iunie. Pentru opoziție și adversarii lui Dragnea din guvern rămâne timp pentru o moțiune de cenzură după pronunțare, dacă aceasta îi e defavorabilă lui Dragnea. Fără condamnarea lui Dragnea în primă instanță, moțiunea de cenzură împotriva guvernului Dăncilă nu are nicio șansă de a trece.

Dacă Dragnea e condamnat, opoziția și adversarii săi din PSD au șanse să strângă voturi pentru a trece moțiunea. Decisivă este poziționarea lui Tăriceanu și ALDE. 

Dacă mâine CCR decide că președintele trebuie să semneze ca notarul și nu are nicio putere în revocarea procurorului șef, este posibil ca pe 8 iunie să asistăm la o achitare a lui Dragnea. 

Opoziția va aștepta, cel mai probabil, decizia instanței înainte de a depune moțiunea de cenzură. Dacă guvernul cade, vom avea probabil tot un guvern PSD-ALDE, dar cu un premier din afara sferei de influență a lui Dragnea.